
Un BMW care a intrat pe contrasens pe DN 17C în zona localității Cepari a lovit frontal o camionetă care circula regulamentar din sens opus.
În urma accidentului, două persoane au fost transportate la spital.
Accidentul s-a produs în jurul orei 7.30, pe carosabil umed. Într-o curbă, BMW-ul a lovit partea stângă a camionetei, impactul fiind atât de mare încât roata s-a îndoit, capota s-a rupt, ușa șoferului s-a desprins, iar parbrizul mașinii s-a spart.
“În accidentul rutier au fost implicate patru persoane conștiente și cooperante. Două dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Celelalte două au refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
“Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17C, în Cepari. Din verificările efectuate la fața locului a rezultat faptul că un autoturism care circula pe direcția Cepari spre Năsăud și care era condus de un tânăr de 20 de ani din Bistrița, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus și care era condusă de un alt tânăr, de 25 de ani, din Feldru. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului de 25 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de acesta. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.












Bmw-ul a parcat fix in sant acolo unde-i sade lui bine.
Bizonul prost de la volan a muscat linia continua crezand ca numai el singur e pe drum.
Acum sa te rogi lui DUMNEZO si sa multumesti ca nu ai murit ba !
Astia de pe valea Somesului nu mai sunt in stare sa conduca o masina. Conducatorii auto care produc accidente grave ar trebui suspendate permisele pe 5 ani de zile. Prea multe accidente. La Salva o “inteligenta” s-a rasturnat cu masina… circuli regulamentar si un prost se caca pe regulile simple de circulatie si iti pune viata in pericol. Niste idioti
Bravo!… Ai făcut varză limba Română! Și ai exprimat doar păreri de șantier de prin Vaslui 28 Decembrie 1893…