Actualitate

Fetiță de 10 ani accidentată la Cormaia, dusă la spital de elicopterul SMURD

Rombat

Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă au intervenit în localitatea Cormaia, unde o motocicletă a lovit o fetiță de 10 ani, fiind solicitat în sprijin elicopterul SMURD.

Fetița în vârstă de 10 ani a fost găsită inconștientă, cu respirație. Ea prezenta un traumatism cranian cerebral sever. Victima a fost intubată la fața locului și transportată cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate din Târgu Mureș, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Un tânăr de 20 de ani din Cormaia, în timp ce conducea o motocicletă de teren pe o stradă din Cormaia, a surprins și accidentat o fetiță de 10 ani din localitate care circula în calitate de pieton. Fetița a fost preluată și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate la fața locului, a reieșit faptul că după comiterea accidentului tânărul a mutat vehiculul implicat, care nu este înmatriculat. Totodată, acesta are suspendat dreptul de a conduce. El a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 1

În urma cercetările și probelor administrate, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului de 20 de ani.

Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

În prezent, acesta se află in arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

ACTUALIZARE 2

În 25 august, tânărul de 20 de ani a fost prezentat magistraților în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Năsăud a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă 30 de zile.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.