Social

CJ oferă burse de excelență și merit pentru studenții admiși în anul I

Rombat

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat lansarea procedurii de acordare a burselor de excelență și merit pentru studenții cu domiciliul în județ, admiși în anul I de studiu universitar 2025-2026.

Bursa de excelență este destinată studenților admiși în anul I, cu domiciliul în județul Bistrița-Năsăud, care au obținut pe parcursul învățământului liceal medalii sau premii I, II sau III la olimpiade/concursuri școlare organizate la nivel internațional, recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

Bursele de merit, două la număr, sunt pentru studenții admiși în anul I, cu domiciliul în județul Bistrița-Năsăud, care în liceu au avut rezultate deosebite în activitatea școlară și de performanță.

Condițiile de acordare și documentele ce urmează a fi depuse la dosare pentru obținerea burselor, sunt publicate pe site-ul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: www.portalbn.ro, secțiunea: „Burse de excelență, burse de merit și burse sociale acordate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud”.

Dosarele se pot depune la Registratura Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Piața Petru Rareș nr.1, până la data de 03 octombrie 2025, ora 16:00.

Informaţii suplimentare se pot obține la sediul CJ Bistriţa-Năsăud, persoana de contact: Câmpan Aurora-Anca, inspector superior, Direcţia juridică, administrație locală – Serviciul coordonare instituţii subordonate, relații publice – e-mail: campan.aurora@portalbn.ro.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.