Cultură

”Drumul albinelor”, în zeci de fotografii expuse la Complexul Muzeal

Rombat

”Drumul albinelor”, o expoziție cu circa 60 de fotografii realizate de Semida Pop în propria stupină, a fost deschisă astăzi, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, cu ocazia evenimentului ”Noaptea Cercetătorilor Europeni”

”Am început acest Drum al albinelor când eram mai mică, cu tatăl meu. L-am ajutat mult stupină, apoi am devenit pasionată de fotografie, iar viața a făcut ca soțul meu să devină la rândul lui stupar. Am câteva fotografii și de pe vremea când lucra tata în stupină, însă, de câțiva ani, îl ajut pe soțul meu Tavi în stupină, dar mai mult cu aparatul la gât. Îl tot pun să stea în lumină, că așa ies fotografiile mai bine. Acesta este rezultatul obținut și datorat, în mare parte, și unor prieteni care m-au împins de la spate să fac această expoziție și cred că, într-adevăr, a ieșit o poveste frumoasă despre albine, aceste vietăți extraordinare de la care avem foarte multe de învățat”, ne-a spus Semida Pop.

Fotografiile de diferite dimensiuni ne poartă în lumea mirifică a stupăritului și ne fac să simțim mirosul de ceară și de fum cu care artista și-a trăit copilăria, amintire pe care a vrut să o transmită mai departe.

Acum, Semida și Tavi Pop dețin peste 150 de familii de albine. Din luna aprilie, când începe sezonul pastoral, începe călătoria cu ele prin toată țara, de la Valea lui Mihai, la rapiță și salcâm, la Dej, sub Țibleș, la Borleasa, apoi la munte.

În afară de mierea clasică, pe cea de rapiță, care devine untoasă, Semida Pop o amestecă cu fructe de pădure – merișoare, afine, cătină – așa încât devine colorată și foarte gustoasă.

”Mierea de la Slăti”, așa cum e ea cunoscută, se vinde pe bază de comandă sau din târguri.

Expoziția ”Drumul albinelor” a fost vernisată în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025 – Science4Future III și va fi deschisă timp de o lună.

”În lumea albinelor trebuie să intri smerit… pentru că tărâmul lor e asemenea unui bătrân înţelept şi tainic, de la care înveţi neîncetat. E o lume în care frumuseţea, misterul şi inteligenţa reflectă chipul Creatorului. Mirosul de ceară, fumul de iască şi zumzetul continuu al stupului îmi vor rămâne întotdeauna în minte şi în simţuri, ca un tablou viu, de preţ, moştenit din generaţii. Imaginile expuse s-au născut din întâlnirea dintre pasiunea pentru fotografie şi dragostea pentru albine, transmisă de la tatăl meu. Ele sunt, în acelaşi timp, un gest de a împărtăşi şi altora o lume în care puţini au privilegiul de a pătrunde. Expoziţia este şi un omagiu adus apicultorilor şi acestor fiinţe minuscule, dar neobişnuit de puternice – albinele.” (Semida Pop)

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.