Actualitate

”Atenție la drum”: Amenzi de peste 100.000 de lei date de polițiștii rutieri

Rombat

Polițiștii rutieri din Bistrița-Năsăud au dat peste 500 de amenzi în cadrul acțiunii ”Focus on the Road”, derulată pe principalele drumuri din județ.

Acțiunea ”Focus on the Road” (Atenție la drum) a avut ca scop combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane care desfășoară activități ce le pot distrage atenția la volan, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Activitățile s-au derulat în contextul obiectivului european de reducere cu 50% a numărului de decese și răniri grave provocate de accidente rutiere, precum și în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Au fost aplicate 519 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier prevăzute de OUG 195/2002.

Astfel, 13 sancțiuni au fost date pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, 117 pentru neutilizarea centurii de siguranță și 389 pentru alte abateri rutiere.

Etichete

4 comentarii

  • astea sunt povesti pt prosti – politia e inexistenta in orasul bistrita. daca ar fi pe strazi ar face bani de s-ar satura numai din circulatul pe banda de autobuz si din folosirea telefonului la volan. astea is asa de ochii lumii sa zica ca lucreaza si ei ceva.

    39
    7
  • Cine sa dea amenzi pentru folosirea telefonului, nepurtatul de centura, mersul pe contrasens (in parc se merge la greu pe contrasens), ca si politia face la fel?
    Daca te uiti cand trece un echipaj de politie, tot timpul sunt in misiune, cam 80% vorbesc la telefon, nu au centura (cica sa poata interveni mai repede 🙂 – buna gluma, bine ca politia din America unde toti dilaii au dreptul sa poarte arma, obligatoriu poarta centura, aia nu au de intervenit rapid). Si dupa astia binenteles ca s-au luat si cei de la locala (altii pe care centura ii incurca si nu pot interveni la timp).
    Ei ar trebui sa fie primii care dau exemplu, nu specialii care sunt exceptia. In caz de accident centura salveaza viata si nu tine cont ca esti sau nu polititst. Si nu sunt doar ei de vina, sunt toti in frunte cu sefii lor, de la varf in jos, sefi care ii coordoneaza si le accepta un asemenea comportament.

    30
    3
  • Sa stea intr-o zi pe bulevard. 9 din 10 masini care ies de pe lupeni virează la stânga. Banuiesc că semnu de obligatoriu dreapta este in plus

    15
    1
    • Sa vina pe Imparatul Traian, langa Generala 1 , unde la fel se vireaza la fel la drepata pe contrasens.

      Pe cativa politisti ii vedem dirijand circulatia inainte de ora 8 , dupa care cred ca se retrag in birou ca nu ii mai vezi pe strada.
      Din cand in cand, asa la alibi , mai fac cate o actiune pe care au grija sa o trambiteze in toata presa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.