Proiectul privind unele măsuri pentru stimularea încasării impozitelor, taxelor, chiriilor şi redevenţelor datorate bugetului local de către persoanele fizice, în 2014, va fi supus spre aprobare Consiliului Local într-o viitoare şedinţă, pentru ca hotărârea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014.
”În scopul stimulării încasării veniturilor la bugetul local pentru anul 2014, la cererea motivată a contribuabililor persoane fizice care vor înregistra la data de 31.03.2014 majorări/penalităţi de întârziere la plata impozitelor, taxelor, chiriilor şi redevenţelor datorate bugetului local, aceştia beneficiază de înlesniri la plata acestor creanţe bugetare accesorii: majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a impozitelor şi a taxelor, inclusiv cele din anii precedenţi, calculate până la data plăţii integrale a debitelor; majorările de întârziere datorate stabilite prin acte de inspecţie fiscală încheiate de organele competente, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pentru impozite şi taxe datorate bugetului local al municipiului Bistriţa, calculate până la data plăţii integrale a debitelor; majorările de întârziere datorate stabilite prin acte de inspecţie fiscală care au fost contestate potrivit legii şi se află în curs de soluţionare la organele competente; penalităţile de întârziere datorate pentru neplata la termen a chiriilor şi a redevenţelor restante calculate până la data plăţii.
Creanţele bugetare accesorii, respectiv majorările de întârziere datorate şi penalităţile de întârziere vor fi scutite la plată dacă debitorii persoane fizice care au depus cererea prevăzută îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: impozitele şi taxele datorate bugetului local al municipiului Bistriţa şi neachitate la data de 31.12.2013 au fost plătite integral până la data de 31.03.2014, inclusiv; impozitele şi taxele datorate bugetului local al municipiului Bistriţa, cu termenul de plată la 31. 3.2014 vor fi plătite integral; chiriile şi redevenţele datorate bugetului local al municipiului Bistriţa, cu termene de plată în anul 2013 şi cele cu termen scadent până la 31.03.2014 au fost plătite integral până la data de 31.03.2014, inclusiv. Dacă debitorul persoană fizică are mai multe obligaţii la bugetul local al municipiului Bistriţa, reprezentând impozite locale, taxe locale, chirii sau redevenţe şi face plata integrală, în condiţiile art. precedent numai pentru un anumit impozit, taxă, chirie sau redevenţă, scutirile la plată se vor aplica, în mod corespunzător, numai pentru majorările de întârziere/penalităţile de întârziere aferente respectivului debit”, se arată în proiect.
Prevederile hotărârii nu se aplică majorărilor de întârziere stabilite prin actul de inspecţie fiscală în cazul săvârşirii de către contribuabilul persoană fizică solicitantă a unor fapte ce constituie infracţiuni de evaziune fiscală, dacă au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive în legătură cu aceste fapte.
”Pentru a beneficia de scutirea prevăzută, contribuabilii persoane fizice vor depune, până la data de 31.03.2014 inclusiv, o cerere motivată, la Direcţia Economică – Venituri şi/sau Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu” şi/sau „Direcţia de administrare a pieţelor din municipiul Bistriţa” . La cererea justificată se vor anexa documentele din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute, respectiv ordine de plată prin banca, chitanţe casă, note de compensare. Cererea privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale va fi analizată în termen de 10 zile de la data înregistrării de către personalul de specialitate din cadrul Direcţiei Economice – Venituri. În urma analizei efectuate, se va întocmi un referat, care va fi verificat de către directorul executiv adjunct al Direcţiei Economice – Venituri, avizat juridic şi supus spre aprobare Primarului municipiului Bistriţa, fără a fi necesară aprobarea fiecărei cereri prin hotărâre a consiliului local”, prevede proiectul.
Numărul estimat de beneficiari ai proiectului este de aproximativ 15.735 persoane fizice, din care: 15.225 persoane fizice plătitoare de impozite şi taxe locale şi 510 persoane fizice plătitoare de chirii şi redevenţe. Valoarea totală estimată a se încasa pe întreaga durata de aplicare a acestui act normativ este de 5.178.491 lei, reprezentând 11,2 % din totalul veniturilor de realizat din impozite, taxe locale, chirii si redevenţe aferente anului 2014. ”Impactul asupra bugetului este pozitiv prin stimularea recuperării debitelor restante din anii anteriori”.
Noua reglementare are în vedere evaluarea impactului pozitiv al hotărârilor similare adoptate anii trecuţi.
În 2012, în aplicarea unei hotărâri similare au fost înregistrate 2.037 cereri pentru scutirea la plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale şi un număr de 192 cereri aferente chiriilor şi redevenţelor.
Pe baza analizei situaţiilor financiar-fiscale deţinute la data de 01.11.2013, există debite restante în sumă de 4.588.849 lei, la care se adaugă majorările de întârziere de 2.648.525 lei în cazul persoanelor fizice plătitoare de impozite şi taxe locale, şi respectiv debite restante de 573.907 lei, la care se adaugă şi majorări/penalităţi de întârziere de 434.907 lei în cazul persoanelor fizice plătitoare de taxe, chirii şi redevenţe.
”În aceste cazuri s-a constatat faptul că nu s-au plătit la termen impozitele şi taxele locale, atât cele aferente anului 2013 cât şi cele mai vechi, din anii precedenţi, pentru care s-au calculat majorări de întârziere a căror cuantum depăşeşte uneori mărimea debitului, datorită veniturilor reduse şi situaţiilor materiale precare a contribuabililor – persoane fizice, majoritatea debitorilor exprimându-şi disponibilitatea de a achita debitele curente şi pe cele vechi, în cazul în care li se aprobă scutirea la plată a majorărilor şi penalităţilor de întârziere. Avându-se în vedere cele constatate, precum şi faptul că data de 31 martie este dată scadentă pentru plata impozitelor şi taxelor locale (primul semestru al anului 2014), se estimează că, în baza unei hotărâri privind scutirea la plată a majorărilor şi penalităţilor de întârziere odată cu plata integrală a debitelor curente aferente semestrului I a anului 2014 şi a restanţelor pentru anii precedenţi, se vor încasa venituri la bugetul local în limita prevederilor stabilite prin bugetul local”, se arată în proiect.
Totodată, se va aproba şi schema de ajutor de minimis în vederea scutirii de la plata obligaţiilor fiscale pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistriţa.
Pe baza analizei situaţiilor financiar-fiscale, persoane juridice, deţinute la data de 01.11.2013, se constată că există debite restante în sumă de 4.451.432 lei, la care se adaugă majorările şi penalităţile de întârzierede 2.740.520 lei (în cazul impozitelor şi taxelor locale, şi respectiv debite restante de 469.298 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 467.531 lei în cazul taxelor şi chiriilor.
Numărul estimat de beneficiari este de 2.019 operatori economici , din care: 1.882 persoane juridice, plătitori de impozite si taxe locale; 137 persoane juridice, plătitori de chirii şi redevenţe. Valoarea totala estimată a ajutorului de minimis, care va fi acordat pe întreaga durata de aplicare a acestui act normativ este de 3.229.051 lei.
Conform proiectului privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice din Bistriţa în 2014, acestea vor rămâne la nivelul celor din acest an: ”Având în vedere că în anul 2013 s-a procedat la indexarea impozitelor şi taxelor locale cu 16%, majoritatea contribuabililor, atât persoane juridice cât şi persoane fizice, manifestând dificultăţi economico-financiare, executivul propune, pentru anul 2014, menţinerea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice la nivelul celor stabilite pentru anul 2013, cu excepţia taxelor pentru folosirea locurilor publice în Complexul de agrement Heidenfeld. Potrivit Legii nr. 571/2003, pentru anul 2014, executivul propune şi acordarea unor facilităţi fiscale, respectiv acordarea unei bonificaţii de 10% (în Lege – până la 10%) pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către persoanele fizice şi juridice, până la data de 31 martie a anului fiscal. În concluzie, prin aplicarea noilor reglementări, pentru anul 2014 executivul preconizează o creştere a veniturilor fiscale (cu debit) ale bugetului local a municipiului Bistriţa cu suma de aproximativ 1.200.000 lei, sumă rezultată în urma aplicării cotei de 20 % şi respectiv 40% asupra valorii de inventar a clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii 3 şi respectiv 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă”.
Adaugă comentariu