
Sâmbătă și duminică (29-30 noiembrie), TeraPlast Arena din Bistrița va găzdui Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național de Gimnastică Ritmică.
Cele mai talentate sportive ale gimnasticii ritmice din România se întâlnesc la Bistrița pentru două zile spectaculoase dedicate eleganței, tehnicii și pasiunii.
Publicul este așteptat la sală pentru a vedea evoluții uimitoare, costume pline de culoare și ansambluri care îmbină armonia, forța și expresivitatea într-un show cu adevărat memorabil: competiții la cel mai înalt nivel în cadrul Campionatului Național de Ansambluri, momente artistice și demonstrații la Festivalul Național de Gimnastică Ritmică, atmosferă vibrantă, emoție și energie pozitivă, tinere sportive care inspiră prin disciplină, talent și eleganță.
”Gimnastica ritmică înseamnă mai mult decât sport – este artă în mișcare. Fiecare exercițiu spune o poveste, iar fiecare ansamblu creează un univers în care ritmul, grația și sincronizarea devin magie”, este mesajul FRGR.
Program:
Sâmbătă, 29.11.2025
12:30 Ansamblu – Junioare III și IV
14:00 Ansamblu – Junioare și Junioare II
14:45 Festivitate de Premiere
Duminică, 30.11.2025
9:00 Junioare IV – Individual, Duo și Trio
12:00 Junioare III – Individual, Duo și Trio
13:45 Festivitate de premiere – Junioare III și IV
14:30 Junioare II – Individual, Duo și Trio
16:35 Junioare și Senioare – Individual, Duo și Trio
18:20 Festivitate de Premiere
Gloria Bistrița / LPS Bistrița vor intra în concurs de patru ansambluri la Campionatul Naţional de Ansambluri. Două dintre acestea sunt la categoria Junioare IV (2016-2018) fără obiect și 5 cercuri și alte două la junioare III (2014-2015) fără obiect și 5 mingi. Ansamblurile de la junioare IV sunt alcătuite din 6 sportive la fără obiect și 5 sportive la cerc.
La competiția de la Bistrița vor participa circa 185 de sportive de la 19 cluburi din România.










Adaugă comentariu