Sport

Împiedicaţi! Minerul Motru – Gloria Bistriţa 2-0

Echipa bistriţeană a pierdut sâmbătă 23 noiembrie pe terenul ultimei clasate Minerul Motru, în etapa a 13-a a ligii secunde, şi a coborât un loc în clasament, de pe 2 pe 3, sub CS Universitatea Craiova şi CSM Râmnicu Vâlcea. Următoarea adversară a Gloriei, în 30 noiembrie, la Bistriţa, este FC Olt Slatina.

Nalaţi a trimis puţin peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri, dar cei care au deschis scorul au fost gorjenii, în prelungirile primei reprize (45+2) când Stanciu a centrat de pe partea stângă iar Adrian Răduca a şutat din 12 metri la colţul lung, stabilind scorul la pauză: 1-0. Nalaţi putea aduce egalarea în minutul 50, însă a trimis în transversală, iar opt minute mai târziu, Curtuiuş, scăpat singur cu portarul, a tras pe lângă poartă din opt metri. Minerul a mărit avantajul în minutul 70 prin Bogdan Chirea (reluare din careul mic după o centrare respinsă de Albuţ în faţă), răsturnând calculele hârtiei şi provocând a patra înfrângere a Gloriei în acest sezon. Gazdele, care au produs surpriza etapei, au jucat cu un om mai puţin în ultimele zece minute, Stanciu fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Punctele pierdute de echipa bistriţeană în partida cu ”lanterna roşie” nu vor conta însă în calculele play-off-ului.

Cu 23 de puncte, Gloria a căzut pe poziţia a 3-a în clasament, în faţă fiind CS Universitatea Craiova (locul 1, 25 de puncte) şi CSM Râmnicu Vâlcea (locul 2, 24 de puncte). Pe următoarele locuri care duc în play-off, 4, 5 şi 6, se află Metalul Reşiţa (19 puncte), FC Universitatea Craiova (19 puncte) şi ASA Târgu Mureş (18 puncte).

Minerul Motru: D. Popescu – Traşcă, A. Dicu, Nueleanu (Unguru 13), C. Laurenţiu – Speroni, V. Rada, N. Stanciu, Răduca – Trifu, Stoenac (Chirea 54). Antrenor: Gabriel Zahiu

Gloria Bistriţa: Albuţ – Țârcă, Fizeşan, Chibulcutean, Polgar – Budăcan (C. Roşu 65), Nalaţi (M. Stancu 65), Feher, M. Chiţu – Negruţ (Curtuiuş 49), Brumă. Antrenor: Sandu Negrean. Director tehnic: Cristian Coroian

Stadion: ”Minerul” – Motru. Arbitri: Ionuţ Coza (Cernica) – Vlad Bârleanu, Alexandru Midvichi (ambii din Bucureşti) – Constantin Stamatoiu (Moldova Nouă). Observatori: Constantin Constantinescu (Slatina), Ion Olteanu (Bucureşti)

Celelalte partide din etapa a 13-a a Ligii a II-a, Seria 2: FC Bihor Oradea – CSM Râmnicu Vâlcea 0-1, FC Olt Slatina – CS Mioveni 1-1, Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa 1-0, CS Universitatea Craiova – FC Universitatea Craiova 0-0, ASA Târgu Mureş – UTA Arad 0-0.

CLICK pentru clasamentul Ligii a II-a!

În etapa următoare, a 14-a, Gloria Bistriţa joacă pe teren propriu cu FC Olt Slatina – sâmbătă 30 noiembrie, ora 11.00.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.