
O unitate comercială din Bistrița a fost închisă timp de o lună după ce, în repetate rânduri, a vândut tutun minorilor, administratorul respectivei societăți comerciale fiind amendat de jandarmi cu 10.000 de lei.
”În cursul zilei de joi, 4 decembrie a.c. jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au constatat faptul că un agent economic comercializa în repetate rânduri țigări unor minori. Ca urmare agentul economic a fost sancționat cu 10.000 de lei amendă și sancțiunea complementară de suspendare a activității pentru 30 de zile”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Instituția reamintește agenților economici că, în conformitate cu Legea nr. 349 din 2002 actualizată, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, art. 3, alin. 6^1, se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani.
Nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor art. 3 alin. (6^1), (6^2) şi (6^3) se sancţionează cu amendă contravenţională de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii prevăzute de această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.










Adaugă comentariu