
Medicul veterinar Petru Antonio Mureșan atrage atenția asupra riscurilor majore generate de un proiect de Ordonanță de Urgență aflat în pregătire la nivel guvernamental care ar reduce cu 50% finanțarea activităților sanitar-veterinare concesionate, prevăzută de OG nr. 42/2004.
Dr. Petru Antonio Mureșan, titular al Cabinetului Medical Veterinar Șintereag, a transmis Guvernului României un punct de vedere juridic, socio-economic și de constituționalitate, prin care solicită eliminarea articolului ce prevede diminuarea fondurilor destinate Programului Strategic al A.N.S.V.S.A.
În documentul adresat prim-ministrului, medicul susține că măsura ar fi neconstituțională, invocând lipsa unei situații extraordinare care să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență, afectarea libertății economice și a dreptului de proprietate, precum și încălcarea principiilor securității juridice și proporționalității.
Potrivit acestuia, reducerea unilaterală a finanțării ar goli de conținut un drept economic stabilit prin lege și ar afecta un domeniu de interes public major.
Din perspectivă practică, Dr. Mureșan subliniază că suma rezultată după reducere — aproximativ 5.000 lei brut — nu ar acoperi cheltuielile minime de funcționare ale unui cabinet veterinar din mediul rural.
”În aceste condiții, menținerea personalului calificat devine imposibilă, iar medicii vor fi forțați fie să refuze concesionarea, fie să rezilieze contractele existente”, avertizează acesta.
Semnalul de alarmă vizează și consecințele epidemiologice. O subfinanțare severă ar putea duce la scăderea vaccinărilor obligatorii și a testărilor pentru boli majore, favorizând apariția și extinderea unor focare precum pesta porcină africană, pesta micilor rumegătoare sau rabia. Pe termen mediu, susține medicul, costurile bugetare ar putea crește prin despăgubiri mult mai mari decât economiile realizate inițial.
Dr. Mureșan solicită Guvernului eliminarea articolului din proiectul de OUG, menținerea sau indexarea sumei prevăzute de OG nr. 42/2004 și inițierea unui dialog real cu profesioniștii din domeniul sanitar-veterinar.
Demersul este prezentat ca fiind făcut „cu bună-credință și în interesul sănătății publice și al siguranței naționale”.










Adaugă comentariu