Recomandări Social

În lipsa unor containere dedicate, deșeurile textile ajung la groapa de gunoi

Rombat

Toate primăriile din județ au primit avertismente din partea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud pentru că nu au creat infrastructura necesară colectării separate a deșeurilor textile, obligație pe care țara noastră și-a asumat-o încă de la 1 ianuarie 2025.

Ca stat membru UE, România e obligată să colecteze separat deșeurile textile atât la nivelul gospodăriilor, cât și al operatorilor economici, așa încât ele să nu mai fie aruncate în amestec cu restul deșeurilor menajere. În Bistrița-Năsăud nu există însă infrastructura necesară pentru colectarea separată a deșeurilor textile, doar două campanii anuale, primăvara și toamna, organizate de ADi Deșeuri în parteneriat cu operatorul de salubritate.

Garda de Mediu a constatat însă că nu este menționată nicăieri, separat, cantitatea de deșeuri textile colectată și a sancționat primăriile. Imediat după aceea, au avut loc întâlniri la Instituția Prefectului, ocazie cu care s-a găsit o soluție cde compromis, aceea ca organizațiile nonguvernamentale să intre în parteneriat cu autoritățile locale pentru colectarea hainelor de care oamenii nu mai au nevoie pentru a le sorta și distribui apoi către cei nevoiași, așa încât să nu mai ajungă la groapa de gunoi.

”Așteptăm asociațiile de pe raza județului să vină și să își arate disponibilitatea pentru a colecta textile. În momentul de față, avem o discuție cu Asociația Filantropia Ortodoxă care olectează și acum. Persoanele care doresc să doneze haine pot merge la sediul asociației, aici, lângă Protopopiatul Bistrița”, a spus prefectul Teofil Cioarbă.

În majoritatea magazinelor H&M din România există containere speciale unde poți lăsa haine și textile (orice marcă și stare). H&M le trimite spre reutilizare sau reciclare și, de obicei, oferă și un voucher de reducere ca stimulent.

1 comentariu

  • Suntem membru UE doar din interes ca in rest nici un UAT nu respecta absolut nimic cand vine vorba de legislatia de MEDIU.
    Nici in paduri in zonele protejate, nici pe ape nici macar la gropile de asa zis MANAGEMENT INTEGRAT al Deseurilor.
    Toate se fac in scarba nu din postura de gospodar.
    Suntem in BUDA !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.