Actualitate

Trei tineri, în arest fiindcă au furat profile de aluminiu în valoare de 10.000 de euro

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea a trei bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au stabilit că la finalul anului 2025 și începutul anului curent, trei bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 33 de ani, din Viișoara, Bistrița și Sărata, au pătruns în incinta unei societăți comerciale de unde au furat profile de aluminiu folosite în construcții.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei este de aproximativ 10.000 de euro.

Ca urmare a probatoriului administrat, față de cei trei tineri a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Cei trei urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Totodată, cu ocazia cercetărilor, bunurile provenite din activitatea infracțională au fost recuperate parțial, fiind restituite persoanei vătămate, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.