Primarul comunei Budacu de Jos, Florin Simionca, a anunțat că va sesiza instanțele de judecată în legătură cu afirmațiile pe care le consideră defăimătoare și nefondate, apărute în mediul online la adresa sa și a familiei sale.
Într-o postare pe Facebook, edilul precizează că acuzațiile formulate nu sunt susținute de probe și aduc atingere reputației, demnității și imaginii sale publice.
Florin Simionca afirmă că persoana care lansează aceste acuzații a avut, la rândul ei un istoric de conflicte cu legea, cu referire la un incident rutier petrecut la data de 30 ianuarie 2025.
Conform edilului, cazul a fost documentat de Poliție, iar bărbatului respectiv i-a fost suspendat permisul de conducere și s-a ales cu dosar penal pentru mărturie mincinoasă.
Totodată, primarul arată că, în ultimii șase ani, bărbatul respectiv a făcut numeroase plângeri penale împotriva sa, a membrilor familiei sale și a unor angajați ai Primăriei Budacu de Jos, dar toate s-au finalizat cu neînceperea urmării penale.
În acest context, Florin Simionca anunță că va deschide procese pentru toate afirmațiile jignitoare și defăimătoare apărute în spațiul public, urmând ca bărbatul care i-a adus aceste acuzații să își susțină afirmațiile prin probe legale, în fața instanței.










Adaugă comentariu