Social

Lucrările la campusul școlar din Prundu Bârgăului, în plină desfășurare

Sunt în toi lucrările din cadru proiectului ”Consorțiu Școlar Valea Bârgăului”, în valoare de aproape 40 de milioane lei, finanțat prin PNRR.

”Lucrările la campusul școlar sunt în plină desfășurare, iar fiecare etapă ne apropie de un obiectiv important pentru comunitatea noastră. Se lucrează susținut, cu responsabilitate, pentru a crea un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor elevilor și cadrelor didactice. Acest proiect nu înseamnă doar ziduri și infrastructură, ci o investiție reală în viitor – în educație, în copii și în dezvoltarea comunității”, spune primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

Campusul școlar va avea hub educațional (spații de învățământ și de cazare, cantină, bază sportivă, săli de lectură, bibliotecă, spații de recreere), centru cu facilități sportive, centru cu zonă de cazare pentru elevi, cantină școlară, sală de mese, ateliere pentru practica elevilor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.