Actualitate

Bărbat resuscitat după ce s-a răsturnat cu motocultorul, la Năsăud

Forțele de intervenție au fost solicitate să acționeze pentru salvarea unui bărbat surprins sub o remorcă pe un drum agricol din zona orașului Năsăud, pe drumul vechi spre Lușca.

La locul accidentului au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD, autospeciala de descarcerare de la Secția de Pompieri Năsăud și un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță.

Victima, un bărbat de 50 de ani din Năsăud, a fost găsită în stop cardio-respirator, iar paramedicii au început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare. După aproximativ 20 de minute, bărbatul a răspuns manevrelor, fiind preluat de echipajul SAJ cu medic, prezentând semne vitale. În momentul introducerii în ambulanță, pacientul a intrat din nou în stop cardio-respirator. Echipajul medical SAJ a reluat imediat manevrele de resuscitare, reușind restabilirea funcțiilor vitale. Ulterior, pacientul a fost intubat și transportat de urgență către UPU SMURD Bistrița, informează ISU.

La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani din Năsăud, în timp ce se deplasa cu un motocultor care tracta o remorcă improvizată, s-a răsturnat într-un șanț. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.