Sănătate

Gogoșile, printre cauzele surprinzătoare ale depresiei

Știm că grijile legate de bani sau de relația de cuplu sunt printre factorii care duc la apariția depresiei, însă există și alte cauze la care nu ne-am fi gândit, de la ceea ce mâncăm, la felul în care ne expunem la soare, potrivit Daily Mail.

Căldura excesivă

Chiar dacă mulți se bucură de vremea bună de plajă, pentru cei care suferă de sensibilitate la căldură, ce poate provoca inclusiv dezechilibre hormonale, aceasta înseamnă un singur lucru: depresie. Potrivit unei teorii, atunci când este prea cald, corpul produce mai puțin hormon tiroidian, ceea ce duce la lipsă de energie. Vremea foarte caldă te și împiedică să dormi corespunzător, ceea ce poate duce la enervare. De asemenea, apa fierbinte ar reduce abilitatea de a gestiona stresul.

Pilulele contraceptive

Femeile care iau anticoncepționale sunt de două ori mai susceptibile de a suferi de depresie decât cele care nu își administrează aceste pilule, potrivit unui studiu din 2005 al Universității Monash din Australia. „Este posibil ca pilula să schimbe dispoziția femeilor care manifestă o anumită sensibilitate la contraceptive”, spune doctorul Ailsa Gebbie, specialistă în sănătatea sexuală și reproductivă, potrivit Mediafax. Pe de altă parte, pilulele contraceptive pot fi foarte eficiente în tratarea sindromului premenstrual.

Gogoșile

Chiar dacă ne fac să ne simțim mai bine pe moment, mâncărurile dulci și grase, precum gogoșile, pe care le dorim când avem o dispoziție proastă, ne afectează silueta și starea de spirit în general. Dispoziția noastră este determinată de alimentarea constantă cu energie, de la glucoza din sânge la creier. Astfel, cel mai bine este să consumi alimente care eliberează treptat energie, precum cereale inegrale, iar dacă dorești ceva dulce, cea mai bună alegere este ciocolata – cea cu peste 85% cacao, pentru a evita creșterea bruscă a glicemiei.

Iluminatul

Dacă e prea multă lumină în dormitor, fie de pe stradă, fie de la televizor, aceasta poate afecta negativ creierul, potrivit cercetătorilor de la Ohio State University. În studiile făcute pe animale, ei au descoperit că expunerea la lumină, chiar pală, prea mult timp, noaptea, a generat simptome de depresie, astfel că hamsterii nu mai consumau gustările care li se serveau.

Ceaiul și cafeaua

„Sunt tot timpul uimit de câți oameni văd care sunt deprimați din cauză că nu pot dormi și care totuși beau nenumărate cești cu ceai sau cafea, chiar și seara târziu”, spune doctorul William Shanahan. „Este cât se poate de obișnuit. Regula de aur este să nu mai consumați cafeină după ora 16.00 – un expresso după cină poate fi fatal somnului dumneavoastră”, precizează el.

Pastilele de tensiune

Anumite substanțe care combat hipertensiunea, precum propranololul, și retinoidele, care tratează afecțiuni ale pielii, ca acneea și psoriazisul, au fost asociate cu depresia, deși nu este clar de ce ar avea acest efect.

Țigările

Fumatul ar putea spori riscul de depresie severă cu 93%, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Melbourne. Un studiu realizat în rândul a 1.043 de femei, publicat în British Journal of Psychiatry, a relevat că, dintre fumătoare, 15% au ajuns să fie diagnosticate cu depresie severă, față de doar 6,5% dintre nefumătoare.

„Nicotina creează un sentiment de relaxare, așa că oamenii fumează crezând că aceasta reduce stresul și anxietatea, dar este ceva temporar”, explică doctorul Eva Cyhlarova, șef de cercetare la Mental Health Foundation. Nicotina stimulează eliberarea dopaminei, substanța din creier responsabilă cu buna dispoziție. Pe de altă parte, acestă creștere temporară a cantității eliberate de dopamină, favorizează încetinirea mecanismului prin care creierul își produce dopamina necesară, astfel că pe termen lung, cantitatea este mai mică.

Hipertiroidie

O cauză obișnuită pentru proasta dispoziție și depresie este hipertiroidia (activitatea sporită a glandei tiroide), care afectează în special persoanele în vârstă, spune doctorul Mark Vanderpump, consultant în endocrinologie la Royal Free Hospital din Londra. O simplă analiză de sânge poate elimina posibilitatea să suferi de hipertiroidie.

Internetul

Într-un studiu efectuat în China anul trecut, printre 1.000 de adolescenți, s-a arătat că cei care utilizau internetul în exces erau cu 150% mai predispuși la depresie. Tehnologia poate fi obositoare pentru creier și, în plus, dacă stai toată ziua la telefon sau pe internet, poți deveni mai puțin încrezător în situații sociale reale. „Dacă petreci mai mult de două ore pe zi, în afara programului de lucru, pe internet, există motive de îngrijorare”, spune doctorul Richard Graham, expert în dependența de tehnologie.

Dieta vegetariană

S-a demonstrat că lipsa acizilor grași nesaturați – care se găsesc în carnea de pește grasă – poate contribui la depresie. Astfel, femeile care luau ulei de pește în timpul sarcinii se confruntau cu un risc de depresie postnatală mai mic.

Dieta Atkins (fără carbohidrați)

Carbohidrații ridică nivelul de serotonină, o altă substanță din creier responsabilă cu buna dispoziție. Cei care urmează o dietă săracă în carbohidrați sunt predispuși la schimbări de dispoziție, potrivit cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston. Aceștia au descoperit că lipsa carbohidraților dereglează secreția de serotonină a creierului, cauzând enervare și depresie sau așa-numita „atitudine Atkins”, după numele dietei lui Robert Atkins.

Amânările

Depresia ne poate face să amânăm treburile, dar și o proastă gestionare a timpului de care dispunem poate cauza depresie, potrivit psihologului Funke Baffour. Dacă lăsați toată treaba pentru sfârșitul zilei, înseamnă că vă simțiți de parcă totul vă scapă de sub control. De asemenea, dacă lucrați seara, vă privați de activități care pot combate depresia, cum ar fi timpul petrecut cu familia sau o cină hrănitoare și sănătoasă.

Operațiile estetice

Oamenii care au recurs la o operație estetică pot suferi de depresie și la doi ani după aceasta. Femeile care au trecut printr-o astfel de procedură sunt de trei ori mai predispuse la sinucidere, potrivit unui studiu publicat în Current Psychiatry Reports. De asemenea, cei care au trecut printr-o operație estetică sunt de trei ori mai predispuși să moară din cauza unor activități autodistructive, precum băutul în exces. „Cauza poate fi că acestor oameni nu le place rezultatul sau că ei se luptă să își accepte noua înfățișare”, spune doctorul Mark Vanderpump.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.