Cultură

Irlandezul îndrăgostit de satul românesc îşi lansează ”Drumul crucilor” la Biblioteca Judeţeană

Volumul prezintă experienţele uimitoare trăite de Peter Hurley de când se află în România, în special călătoria pe jos de la Cimitirul Vesel din Săpânţa până la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. El a trecut şi pe la Bistriţa în drumul său, aşa că Biblioteca Judeţeană ”George Coşbuc” va găzdui luni 16 decembrie evenimentul de lansare a cărţii ”Drumul crucilor”.

afis peter hurleyAmfitrionul întâlnirii de luni, 16 decembrie, ora 18.00 (Sala Liviu Rebreanu), va fi directorul Bibliotecii Judeţene, scriitorul Ioan Pintea.

Pornind de la credinţa că spiritul popoarelor europene trăieşte în satul românesc, că România este ultima ţară care încă mai păstrează vie, nealterată civilizaţia rurală autentică, Peter Hurley face o încercare de a convinge românii să descopere atât comoara nepreţuită pe care o reprezintă tradiţiile populare, cât şi responsabilitatea care le revine pentru păstrarea acestora.

”Irlanda este o ţară străveche, dar noi trăim cu vestigiile civilizaţiei noastre ţărăneşti. În România, aceleaşi tradiţii le găseşti încă vii. Este un aspect definitoriu pentru tot ce înseamnă poziţionarea României“, afirmă Peter Hurley.

hurleyÎn 26 noiembrie 2012, Peter Hurley a pornit într-o călătorie de 650 de kilometri, singur, pe jos, având ca unică sursă de supravieţuire bunătatea şi ospitalitatea oamenilor. A mers de la Cimitirul Vesel până la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, parcurgând câte 30 de km pe zi. 26 de zile mai târziu, pe 21 decembrie 2012, ajungea la destinaţie.

Peter a pornit din nou la drum, înapoi spre Săpânţa, de data aceasta cu o maşină plină de cărţi. Va face popasuri pentru a-şi prezenta cartea în următoarele oraşe: Braşov Odorheiu Secuiesc, Reghin, Cluj-Napoca, Bistriţa, Vatra Dornei, Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Slatina (Ucraina)şi, în final, Săpânţa, pe 21 decembrie, exact la un an dupa ce a încheiat drumul pe jos.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.