Actualitate Recomandări

Pieton lovit de mașină în zona pasarelei de pe str. Sigmirului, dus la spital

Un accident rutier s-a produs vineri dimineață în municipiul Bistrița, pe strada Sigmirului la intersecția cu strada Valer Braniște (zona pasarelei).

Un pieton a fost acroșat de un autoturism, fiind transportat la spital.

La caz a fost alocat un echipaj de prim ajutor SMURD de la Detașamentul de Pompieri (EPA Bistrița).

”Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier la intersecția două străzi din municipiu.

Din primele date, a reieșit faptul că un bărbat de 42 de ani din Bistrița Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism, ajuns în intersecția a două străzi, a surprins și accidentat un bărbat de 56 de ani din Simionești, care se deplasa în calitate de pieton.

După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi mutat autoturismul aproximativ 4 metri.

Bărbatul rănit a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.