Actualitate

Începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care durează două săptămâni

Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Marii, cum este cunoscut în popor, începe vineri 31 iulie și se întinde pe parcursul a două săptămâni.

De regulă, se lasă sec în 31 iulie şi postul începe la 1 august, însă conform regulilor bisericești, dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte. La fel s-a mai întâmplat în anii 2024, 2020 și 2019. Postul se va încheia în 14 august, în ajunul praznicului.

Această perioadă dintre a fost instituită de Biserică pentru a o cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu și virtuțile ei. Timp de două săptămâni Biserica recomandă citirea zilnică a paraclisului Maicii Domnului și a altor rugăciuni închinate Fecioarei Maria.

Acest post este considerat mai ușor din punct de vedere alimentar decât Postul Mare al Paștelui, dar mai aspru decât postul Crăciunului și al Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Conform Tipicului cel Mare și Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare, în Postul Adormirii Maicii Domnului se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată, informează Basilica. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față (6 august) se poate mânca pește.

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, este prăznuită în 15 august, sărbătoare legală zi liberă nelucrătoare, dar care anul acesta cade într-o zi de sâmbătă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.