Social

”Copilărie binecuvântată într-o vacanță activă” la Biserica ”Sf. Treime” Bistrița

În perioada 10-14 august, Parohia Ortodoxă ”Sfânta Treime” Bistrița, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița, îi invită pe copii să participe la cinci zile pline de bucurie, prietenie și activități educative. Se împlinesc 10 ani de activități pentru copii în parohie.

Această inițiativă își propune să îi apropie pe copii de comunitatea parohială și de Biserică prin activități non-formale, pline de bucurie, prietenie și experiențe frumoase trăite împreună. Organizatorii își doresc ca fiecare copil să se simtă încurajat să își facă prieteni și să învețe să lucreze împreună cu ceilalți, dezvoltându-și spiritul de echipă, comunicarea, creativitatea și dorința de a face bine. În același timp, vor să le ofere copiilor ocazia de a se apropia de Dumnezeu într-un mod firesc și plin de bucurie, descoperind frumusețea credinței și a valorilor creștine. Prin activitățile desfășurate împreună, sunt încurajați să cultive bunătatea, iubirea față de aproape, respectul, generozitatea și grija față de cei din jur, spune pr. Tudor Mudure.

Pe parcursul celor 5 zile, cei 50 de participanți, coordonați de voluntari vor lua parte la: activități sportive; prezentări despre voluntariat și importanța implicării în comunitate; multiple ateliere; cântece la chitară; participarea la slujbele oficiate în biserică.

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0769 856 186. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.