Senatorul PSD de Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, susține că proiectele legislative cu impact major trebuie să parcurgă întregul traseu parlamentar și să beneficieze de consultări cu toate părțile implicate, chiar și în contextul presiunilor generate de jaloanele din PNRR.
Parlamentarul a declarat că instituția legislativă și-a continuat activitatea în perioada în care Guvernul nu a avut puteri depline, iar colaborarea dintre grupurile parlamentare a funcționat atunci când au existat proiecte utile.
”În Parlament există o colaborare și o bună înțelegere între grupurile parlamentare atunci când ideile sunt bune. Lupta politică este benefică dacă până la urmă se concretizează în ceva bun pentru cetățean”, a afirmat Cristian Nicula într-o emisiune tv.
Referindu-se la proiectul legii salarizării unitare, senatorul PSD consideră că acesta nu poate fi adoptat fără o dezbatere serioasă.
”Chiar dacă este un jalon în PNRR, legea salarizării este deosebit de importantă. Trebuie să-și parcurgă tot traseul parlamentar”, a declarat senatorul.
Acesta a explicat că, în opinia sa, Parlamentul nu trebuie convocat doar pentru a aproba rapid acte normative fără analiza necesară.
”Dacă chemăm parlamentarii pentru o sesiune extraordinară și le punem în față un act, fără dezbatere, nu cred că este în regulă”, a precizat Cristian Nicula.
Parlamentarul a mai arătat că multe dintre reformele asumate prin PNRR erau cunoscute de mai mulți ani și puteau fi introduse din timp pe agenda legislativă.
„Aceste jaloane erau bine cunoscute de ani de zile și au fost tot amânate. Puteau fi și acestea pe agenda Parlamentului”, a conchis senatorul PSD.










Adaugă comentariu