Social

Destinații de vacanță: Lacul Ursu din stațiunea Sovata

Lacul Ursu din stațiunea Sovata poate fi o destinație potrivită pentru vacanță fiind și aproape de Bistrița-Năsăud, accesul fiind posibil atât prin Reghin, cât și pe la Târgu Mureș, punctual forte al drumului mai lung fiind acela că e mai bun.

Lacul Ursu se numește așa deoarece, privit de sus, are forma unei blăni de urs întinsă. În mijlocul verii, aici rar se înregistrează mai mult de 30 de grade Celsius. Fiind în mijlocul pădurii, lacul e numai bun pentru scăldat, sarea fiind ingredientul care te împiedică să ai emoții legate de înot. Și mai are o proprietate acest lac: este heliotermic, adică păstrează căldura acumulată de la soare datorită straturilor cu salinitate diferită a apei.

Sovata are în prezent cinci lacuri sărate: Lacul Ursu, Lacul Aluniș, Lacul Roșu, Lacul Verde, Lacul Negru. Suprafețele celorlalte lacuri sunt mult mai mici, dar asta nu le împiedică să fie folosite și ele pentru baie și cure de nămol.

Partea mai puțin obișnuită a Lacului Ursu este că la ora 13 fix se aude o sirenă care anunță momentul când toată lumea trebuie să iasă din apă pentru două ore pentru ca lacul să se odihnească. Specialiștii știu mai bine de ce, dar, în cazul în care unii au întrebări, li se explică faptul că se află într-o rezervație naturală. Preț de două ore, nimeni nu mai are voie în apă. Partea mai puțin plăcută la Sovata este tariful destul de piperat de intrare și faptul că, odată ajuns în incintă, dacă ieși mai plătești o dată.

Sursa foto: www.toprural.ro

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.