Primăria Bistrița va continua campania de asfaltare a străzilor de pământ din oraș, iar de anul viitor pregătește o campanie ”agresivă” de reasfaltare a străzilor din oraș sparte pentru lucrări la rețele de apă și canal.
Primarul Gabriel Lazany a afirmat că anul acesta vor fi asfaltate 25 de străzi de pământ. În această perioadă se fac lucrări pe strada Dâmbului, pe două tronsoane, precum și pe străzile Asfințitului, Pasajului și Bisericii.
Săptămâna următoare, de luni, vor începe lucrările pe str. Crângului, pe str. Lempeș, str. Câmpului și pe Simion Bărnuțiu.
”Sunt mulțumit de cum decurge asfaltarea străzilor de pământ. Chiar dacă numărul străzilor este mai mic, suprafața asfaltată este mai mare, pentru că am abordat străzi mai lungi și mult mai complexe. Pentru că am avut, de exemplu, strada Podgoriei, care a avut peste 2 km, o stradă în rampă, unde au trebuit făcute șanțuri betonate, strada Viorelelor, pe care am terminat-o chiar astăzi. Am avut inclusiv realizarea unui zid de sprijin lângă o casă, pentru a înlocui un zid făcut din cauciucuri. Zidul făcut din cauciucuri de către locuitorii din zonă era cel care susținea drumul până acum”, a spus Gabriel Lazany la AS TV.
Din primăvară, va începe și reasfaltarea străzilor sparte pentru lucrări la apă și canal.
”În urma reorganizării companiei Business Park, care acum are o echipă de asfaltări, din primăvară sau poate chiar din această iarnă – că am primit avizul de la Ministerul Dezvoltării pentru a crește echipa și a face o a doua echipă de asfaltări – ne vom concentra pe străzile din oraș. După ultimele discuții pe care le-am avut cu cei de la Aquabis, în iarna aceasta se vor termina lucrările la Masterplanul apă-canal pe raza municipiului Bistrița, și atunci vom începe din primăvara anului următor, cu una dintre echipe, o campanie agresivă de reasfaltare a întregului oraș”, a explicat Gabriel Lazany.










Adaugă comentariu