Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bistrița-Năsăud va organiza, în 10 octombrie, a lacul de la Orheiul Bistriței, a treia ediție a Concursului de pescuit pentru copii ”Open”.
Competiția se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, iar participarea este gratuită și deschisă tuturor, indiferent dacă părinții sau tutorii sunt ori nu membri AJVPS.
Concursul va începe la ora 11.00 după o întâlnire cu o oră înainte și un moment de organizare în care copiii își vor pregăti echipamentele și vor intra în standurile repartizate.
Manșa oficială de pescuit se va desfășura între orele 11:00 și 13:00, după care capturile vor fi cântărite oficial. Peștii vor fi eliberați în siguranță după cântărire.
De la ora 13:30 este programată festivitatea de premiere. Organizatorii au pregătit cupe, medalii și diplome pentru cei care se vor afla pe podium, dar și articole de pescuit și dulciuri pentru participanți.
Ziua se va încheia cu o surpriză culinară pentru toți copiii înscriși: pizza și sucuri.
Ce trebuie să știe participanții
Potrivit regulamentului anunțat de organizatori, fiecare copil va pescui cu o singură undiță – vargă sau lansetă – echipată cu un singur cârlig. Prezența unui adult, părinte sau tutore, este obligatorie pe toată durata concursului.
De asemenea, fiecare participant trebuie să aibă un juvelnic, fiind recomandată utilizarea unuia confecționat din plasă textilă, pentru păstrarea peștilor în condiții optime până la momentul cântăririi.
Părinții care doresc să își înscrie copiii pot transmite numele complet și vârsta copilului către coordonatorii evenimentului, Marius Rus și Valer Sinar. Înscrierile se pot face prin telefon sau WhatsApp, la numerele 0741 616 452 și 0740 212 763, prin e-mail la mariusariston@gmail.com, pe Facebook, la Marius Rus, precum și fizic, în magazinele de profil „Fir Întins” și „Tata Pescarului”.










Adaugă comentariu