O femeie în vârstă de 69 de ani, care se deplasa în calitate de pieton, a fost accidentată mortal de un autovehicul pe DN 17, pe raza localității Livezile.
Un pompier ajuns la locul accidentului a început manevrele de resuscitare, victima fiind inconștientă, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
SAJ Bistrița-Năsăud informează că echipajul cu medic a găsit victima în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs efectuate de către un pompier aflat la fața locului, continuate apoi de echipajul de pe ambulanță.
Din nefericire, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul la locul accidentului.
”Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o autoutilitară, condusă de un bărbat de 42 de ani din Bistrița, care se deplasa pe direcția Bistrița – Vatra Dornei, a surprins și accidentat o femeie de 69 de ani din Livezile, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public. Din nefericire, în urma accidentului, femeia a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul rutier”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.











Adaugă comentariu