Sport

Gloria Bistrița a jucat un ultim amical înainte de reluarea Ligii 2

Echipa de fotbal Gloria Bistrița (locul 11 în Liga 2) a disputat ultimul meci de pregătire al acestei pauze competiționale, tot în deplasare, cu ultima clasată în Superliga, FK Csikszereda din Miercurea Ciuc.

Scor final: FK Csikszereda – Gloria Bistrița 4-0 (1-0). Au marcat: Gabriel Lima (31), Nino Kukovec (56), Albert Stahl (61), Szabolcs Szalay (75).

Gloria Bistrița: Blaga, Gheorghe, Covaci, Asibey, Șofroni, Bradu, Cavar, Zanc, Lehaire, Mogoș, Lupu. Rezerve: Frunză, Rîpeanu, Iurasciuc, Otega, Bara, Năsăudean, Suciu, Kerteș, Tătar, Barabas, Albuț. Antrenor: Nicolae Grigore.

FK Csikszereda: Pap, Odor, Hegedus, Palmeș, Paszka, Veres, Nyitra, Csuros, Lima, Eppel, Vukovici. Au mai jucat: Karacsony, Czekus, Horvath, Kukovec, Magyar, Noveli, Toth-Pal, Papp, Stahl, Szabo, Szalay, Tajti. Antrenor: Valentin Suciu.

Gloria și Csikszereda s-au întâlnit recent și într-un joc oficial, la Bistrița, contând pentru prima rundă a Grupei C din Cupa României, echipa din Miercurea Ciuc câștigând cu 2-0 în 2 septembrie.

În precedentele două amicale, Gloria a remizat la Sf. Gheorghe cu Sepsi OSK, scor 1-1, și a pierdut la Cluj cu Universitatea, scor 1-3.

Liga 2 se reia în 10 octombrie, atunci când Gloria Bistrița o va întâlni pe teren propriu, de la ora 11.00, pe SCM Râmnicu Vâlcea.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.