Social

ISU: Ziua Porților Deschise, activități de informare, lecții și exerciții în școli

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud marchează Ziua Informării Preventive, concomitent cu Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, printr-o serie de activități dedicate pregătirii populației și dezvoltării comportamentului preventiv.

Porțile subunităților de pompieri se deschid pentru public

Cu această ocazie, în data de 13 octombrie, la sediile subunităților de intervenție din cadrul ISU Bistrița-Năsăud va fi organizată Ziua Porților Deschise.

Vizitatorii vor putea descoperi îndeaproape activitatea pompierilor militari, tehnica și echipamentele utilizate în misiuni și vor putea afla direct de la salvatori cum trebuie să reacționeze în diferite situații de urgență.

Vor fi distribuite materiale din cadrul campaniilor naționale de informare preventivă, inclusiv broșura ”În siguranță în casa ta”, iar pompierii vor organiza exerciții demonstrative și prezentări ale tehnicii de intervenție.

Lecții deschise și exerciții în școlile din județ

O componentă importantă a activităților este dedicată copiilor și tinerilor. Pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire vor desfășura lecții deschise, activități de informare și exerciții practice în mai multe unități de învățământ din județ.

La Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița este programată o lecție deschisă, urmată de un exercițiu de evacuare a persoanelor, prin care elevii și cadrele didactice vor putea exersa concret modul de comportare în cazul producerii unei situații de urgență.

Activități similare de educație preventivă vor avea loc la: Liceul Creștin Logos Bistrița; Liceul cu Program Sportiv Bistrița; Colegiul Infoel Bistrița; unități de învățământ din localitățile Salva și Chiuza.

Prin intermediul acestor întâlniri, pompierii urmăresc formarea, încă de la vârste mici, a unor deprinderi corecte privind identificarea pericolelor, evacuarea în siguranță și reacția adecvată în situații critice. Activitățile de acest tip au rolul de a aduce informația preventivă mai aproape de comunitate și de a transforma prevenirea într-un comportament firesc, de zi cu zi.

Mesajele de informare preventivă vor fi promovate pe parcursul zilei și prin intermediul mijloacelor digitale de informare disponibile la nivel local, pentru ca recomandările salvatorilor să ajungă la un număr cât mai mare de cetățeni.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.