Actualitate

Ovidiu Puţura, secretar de stat la Justiţie, a preluat conducerea Consiliului de Administraţie al CFR

Bistriţeanul Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al companiei CFR, administratorul reţelei feroviare publice. Adunarea Generală a Acţionarilor CFR SA, companie controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a revocat săptămâna trecută administratorii CFR, invocând managementul defectuos.

Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni.

AGA CFR a numit o nouă componenţă a Consiliului de Administraţie.

Noii administratori sunt Ovidiu Puţura, Ovidiu Petrişor Artopolescu (totodată membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica), Victor Cionga (managing partner la AZ Capital Advisors), Florin Luca (consultant financiar) şi George Ciobănaşu (auditor financiar).

Judecătorul Ovidiu Puţura poate fi, în paralel, şi secretar de stat în Ministerul Justiţiei (MJ), şi membru în Consiliul de Administraţie al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens, potrivit MJ.

„Domnul judecător Ovidiu Puţura este numit în funcţia de secretar de stat începând cu data de 17.05.2012, funcţie pe care o exercită şi în prezent. Atâta timp cât domnia sa exercită funcţia de secretar de stat, deţine toate drepturile şi obligaţiile aferente funcţiei”, arată MJ.

Mai mult, susţine MJ, Guvernul României a aprobat, marţi, în baza Legii nr. 161/2003, Memorandumul privind participarea secretarului de stat Ovidiu Puţura, în calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al SC CFR SA. Astfel, Puţura poate fi şi secretar de stat, şi membru într-un consiliu de administraţie al unei societăţi de stat, nefiind în stare de incompatibilitate, potrivit sursei citate. „Menţionăm faptul că, în acest sens, există şi punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Integritate emis la 14.10.2013, la cererea domnului Ovidiu Puţura”, au adăugat reprezentanţii MJ.

Din 1996 până în 2006, Ovidiu Puţura (39 de ani) a activat ca judecător la Judecătoria Bistriţa, iar în 2006-2007 a fost judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Bistriţa. Până în 2009 a activat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, după care a fost detaşat la Ministerul Justiţiei unde a ocupat poziţia de director al Direcţiei Contencios. În mai 2012 a fost numit, prin ordin al premierului Victor Ponta, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Sursă şi foto: Mediafax

Etichete

1 comentariu

  • Ne mandrim cu dl OVIDIU PUTURA pentru ca este Bistritean,dar unii se mandresc si mai mult deoarece familia sa a lasat multe lucruri bune pentru cei din Beclean si Ovidiu este si un simpatic jucator de tenis de camp…mult succes!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.