Economie Politică

Doina Pană despre înjumătăţirea ratei unor datornici: Le va creşte puterea de cumpărare

Ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană, a spus că înjumătăţirea ratei în cazul unor datornici la bănci reprezintă o măsură economică luată de Guvernul Ponta întrucât acestora le va creşte puterea de cumpărare, va creşte consumul, iar economia se va dezvolta: ”E o măsură care a fost luată de Marea Britanie, Spania, dar şi de alte ţări. Nu am inventat noi apa caldă”.

Ministrul Doina Pană a declarat că Guvernul a luat ultimele măsuri, mult comentate în ultimele zile, împreună cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

„S-a spus că sunt electorale, dar pe aceste organisme internaţionale nu le interesează dacă sunt măsuri electorale. Sunt nişte bănci care au interesul să-şi recupereze banii. Dacă ei au spus că sunt măsuri OK, aşa sunt”, a spus Doina Pană într-o conferinţă de presă.

Doina Pană a dat ca exemplu măsura de sprijinire a persoanelor cu venituri mici care au credite pe care nu le mai pot rambursa şi care pot beneficia de o înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani. „Aceasta e o măsură care a mai fost luată şi de Marea Britanie, de exemplu, de Spania şi de alte ţări. Nu am inventat noi apa caldă. Unele ţări au aplicat reducerea la dobânzi, altele au decis înjumătăţirea ratei per total. Este o măsură care vine în sprijinul oamenilor, dar şi al economiei, nici într-un caz al băncilor, decât indirect cel mult. E o măsură economică fiindcă, în felul acesta, creşte puterea de cumpărare. Obiectivul nostru nu este austeritatea, ci să crească consumul fiindcă e un argument pentru ca economia să se dezvolte”, a spus Doina Pană.

Ministrul a explicat că în prezent sunt peste 900.000 de oameni care ar putea beneficia de facilitatea respectivă. „Cred că a fost o soluţie de compromis. Cei care depăşesc trei luni în care nu îşi achită creditul la bancă înseamnă că nu mai sunt ajutaţi nici de înjumătăţirea ratei. Fiecare caz va fi discutat în parte de bancă. Ea va vedea dacă persoana depăşeşte ca venit cei 1601 lei şi dacă se respectă condiţiile impuse. Băncile sunt obligate să le înjumătăţească rata celor care se încadrează în condiţii. Măsura vine în sprijinul celor 907.000 aflaţi în această situaţie. Dacă vor vrea toţi să beneficieze de ea, e bine, dacă nu vrea niciunul, iar e bine. Dacă cei 907.000 vor vrea, există acceptul băncilor să se întâmple. Nu s-a decis peste capul lor. Datornicii nu sunt iertaţi de rate. E o păsuire de doi ani de zile în care omul să plătească o rată mai mică „, a spus Doina Pană.

Ministrul a explicat că funcţionarii statului nu vor fi implicaţi în verificarea celor care vor să beneficieze de această facilitate, toată responsabilitatea căzând pe angajaţilor din bănci.

„Statul nu vine cu completarea sumei. Statul nu dă niciun leu. Băncile au fost de acord cu înjumătăţirea ratei, omul rămâne cu datoria, după doi ani de zile îşi plăteşte şi diferenţa pe care nu o plăteşte acum. S-a discutat şi despre posibilitatea ca, după doi ani de zile, să poată exista un credit fiscal de 200 de lei acordat de stat respectivelor persoane. Reducerea ratei nu poate fi mai mare de 500 de lei. La ce pronostic de creştere economică avem, în doi ani de zile va creşte puterea de cumpărare şi salariul minim al oamenilor”, a spus Doina Pană.

4 comentarii

  • Te auzi ce vorbesti,Madame?Cum sa creasca puterea de cumparare a unor amarati care sunt incovoiati de taxe??Eventual vor putea achita ratele la credite fara sa fie aruncati din casele lor!Cu ce teorie neocomunista veniti,credeti ca toti suntem tampiti??Sa va fie rusine,sunteti rupti de realitate sau nici macar nu va pasa de ea!

  • de ce nu se gandesc bancile la asemenea reduceri sau sa intervina cu masuri prin care sa incerce sa-si recupereze macar banii pe care i-au imprumutat?Bancile din Romania au o groaza de comisioane aiurea care ne fac sa dispara banii din conturi.CEC iti ia comision pentru verificarea soldului la ATM dar nimeni nu se sesizeaza cu privire la acest aspect.Poate e un interes ca bancile sa-si recupereze banii de la oameni ca mai apoi sa fie dati cu dobanzi exorbitante guvernantilor pentru investitii paguboasa in infrastructura, de unde pot suge actuala camarila politica.Creati locuri de munca si dati posibilitatea ca oamenii sa-si plateasca ratele

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.