Actualitate

Nu e glumă! CJ desfiinţează, începând cu 1 aprilie, Direcţia Judeţeană de Pază

Direcţia Judeţeană de Pază se va desfiinţa începând din 1 aprilie, conform unui proiect de hotărâre al CJ supus aprobării în şedinţa de marţi. CJ precizează că auditul intern a scos la iveală o serie de nereguli în activitatea Direcţiei, plus că ”necesităţile de pază a obiectivelor de interes judeţean nu pot fi acoperite cu încadrarea în limita legală de posturi stabilită prin lege”.

Printre proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei CJ de marţi se află şi desfiinţarea Direcţiei Judeţene de Pază începând cu data de 1 aprilie 2014.

”Directorul DJP va lua toate măsurile necesare şi va îndeplini procedurile determinate de încetarea activităţii, inclusiv cele cu privire la încetarea activităţii angajaţilor. Personalul va beneficia de prevederile legale din Codul Muncii şi din Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj”, se arată în hotărârea în care se precizează faptul că odată cu desfiinţarea Direcţiei de Pază se abrogă şi decizia CJ din 2013 de reorganizare a acesteia în Serviciu de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean.

”S-a comunicat anual, prin adresele Instituţiei Prefectului, numărul de posturi pentru serviciul de pază, respectiv 63. Din anul 2010 şi până în prezent prevederile legale nu au fost puse în aplicare. Luând în considerare numărul de obiective de interes judeţean existente în Bistriţa-Năsăud, necesităţile de pază a acestor obiective nu pot fi acoperite cu încadrarea în limita legală de posturi stabilită prin OUG nr. 63/2010”, se precizează în proiectul CJ.

Conform CJ, în octombrie-noiembrie 2013 s-a desfăşurat un audit intern privind evaluarea modului de desfăşurarea a activităţii Direcţiei de Pază, care a scos în evidenţă o serie de nereguli precum ”lipsa unei fundamentări detaliate a bugetului de venituri şi cheltuieli, neaplicarea prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, organizarea necorespunzătoare a operaţiunilor de inventariere a patrimoniului, neconcordanţe între evidenţa contabilă şi evidenţa tehnic operativă privind bunurile de natura obiectelor de inventar aflate asupra angajaţilor, neconstituirea comisiei de recepţie pentru bunurile achiziţionate, nu a fost întocmit programul anual de achiziţii publice, încălcându-se prevederile legale, regulamentul de organizare şi funcţionare nu cuprinde toate activităţile structurilor funcţionale cuprinse în organigramă, organizarea necorespunzătoare a activităţii de CFP, deficienţe privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale”.

1 comentariu

  • Nu am stiu ca directia de paza este un organ subordonat CJ ! oricum nu iti mai avea rostul… mai bine luati oamenii de acolo si ii bagati la politia locala si poate asa mai apar si 2 catei sa se faca patrule pe strada ca pe vremuri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.