Economie

Veniturile Comelf au scăzut anul trecut cu 9%

Producătorul de utilaje, echipamente pentru industria energetică şi protecţia mediului SC Comelf SA Bistriţa a înregistrat anul trecut venituri de 159,6 milioane lei, mai mici cu 9%, şi un profit net în scădere de la 3,8 milioane lei la 2,7 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare preliminare. Şi cheltuielile pe 2013 au fost în scădere faţă de anul precedent.

Comelf a raportat cheltuieli de 156,2 milioane lei în 2013, în scădere cu 8,5% faţă de anul precedent, când acestea au totalizat 170,7 milioane lei, informează Mediafax.

Compania este controlată de două persoane fizice, Constantin Savu şi Emanuel Babici, care deţin, prin firma Uzinsider Bucureşti, 77,5% din titluri.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Comelf a fost realizată pe 9 ianuarie, când preţul a stagnat la 1,8 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 42,1 milioane lei (9,4 milioane euro).

Comelf derulează, începând cu data de 04.02.2013, proiectul “Modificarea fundamentală a fluxurilor de fabricaţie şi introducerea de tehnologii noi cu scopul creşterii productivităţii şi a competitivităţii pe piaţa internă şi externă”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de 44.484.387,400 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 16.848.613 lei.

Până acum au fost încheiate contracte de furnizare pentru 44 utilaje/echipamente/aparate măsură şi control din totalul de 124 prevăzut în contractul de finanţare şi au fost create 94 de noi locuri de muncă.

Etichete

1 comentariu

  • Cum ??????
    Marele carmacio del mondo stoian n-a reusit decat o scadere a veniturilor ?????
    Inseamna ca ori nu i-a injurat destul pe muncitori ori slugile de sub el n-au pus biciul cum-se-cade pe angajati…Sau si una si alta, bucurosi le-or duce toate.
    Solutia multifatetata e una singura: aplatizarea salariilor, disparitia bonurilor si bonusurilor, munca suplimentara benevola si mai multa gratuitate din partea bietilor muncitori… si-atunci, ca prin minune, directivele preafericitului manager vor da roade si rozatori.
    Pai, ce ?
    Se cred la Dan Steel ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.