„Nu voi vorbi despre USL. Despre un mort se spune Dumnezeu să-l ierte!”, a spus prim-vicepreşedintele PDL, consilierul judeţean Monica Săsărman adresându-se drepţilor aleşi locali ai PDL.
„Vă cunosc pe mulţi şi pot să spun că aleşii locali PDL sunt oameni drepţi, cumpătaţi, oameni care şi-au exercitat actula dministrativ cu bună credinţă, care au avut uşa deschisă şi au făcut sute de drumuri pentru a rezolva problemele cu care se confruntă cetăţeanul. Cred că astăzi, noi cei de aici, din sală, trebuie să facem un pas mai departe şi să spunem că ne-am săturat ca adminstraţia noastră să fie cenzurată de norme sau legi date dintr-un pix de un cap luminat de la Bucureşti, că ne-am săturat că există autonomie locală doar pe hârtie, dar, în realitate, depindem de milostenia sau de bunăvoinţa cuiva de sus. Ne vrem banii în comunităţi, vrem să facem lucruri bune pentru comunităţi. Ne-am săturat de birocraţia care ne împiedică să accesăm fonduri europene, de lipsa de viziune a celor ce azi conduc România şi de incapacitatea lor de a încheia acordul de parteneriat pentru fondurile UE. Ne-am săturat ca, după 25 de ani de democraţie, în România să existe un Guvern care să se judece cu propriii primari pentru bani pe care comunitatea îi merită din plin”, a spus Monica Săsărman.
La rândul ei, preşedinta organizaţiei de femei a PDL, Gabriela Montoiu (foto principal), de asemenea consilier judeţean, a afirmat: „Politica nu înseamnă vorbe, politica înseamnă faptă pozitivă. Ţin să reamintesc că femeia PDL este faptă pozitivă, este un pilon în politica locală, regională şi naţională. Luptăm împreună ca această anormalitate care trenează în România să dispară. Vă respect şi în continuare trebuie să luptăm să cultivăm lideri instituţionali. Sper ca, data viitoare, în Liga Aleşilor Locali să se regăsească şi o femeie”, a spus Gabriela Montoiu.
La Liga Aleşilor Locali PDL au participat peste 220 de consilieri locali, judeţeni, viceprimari şi primari dintre cei 300 convocaţi.
Doamne ,multe si …. ! Din cauza unor specimene ca astea imaginea femeilor in politica este sifonata ! Așa cum am mai afirmat si cu alte ocazii- d-le Oltean mă Speriați cu ce alegeri faceți ! Înțeleg ca Promovați femeia ,dar pe cine ați ales lăsa de dorit ! Clar ca nu va votez ,d-na Montoiu ! Vrem un candidat serios nu o fiță !
cauta PSD poate acolo gasesti ceva ce-ti place tot femeie…..
D-na Montoiu probabil ca va pricepeti la multe ,dar la politica sunteti un dezastru . Sincer mie imi este rusine !
nu cred ce spui nu esti documentat…..
Cum adica femeia este o fapta ? I-ti fi dvs o fapta a lui Oltean … Nu v-a spus nimeni ca locul dvs nu e in politica ,d-na Montoiu ? Faceti gafe si sunteti FALSA ! Nu va voteaza nimeni !
Nu fi sigur dar pe cine sa voteze pe straina de judet de la PSD,esti rautacioasa,Daiana.Me.
despre prohod si inmormantare cred ca diva Doris avea pregatire adecvata din prima casatorie……trebuia lasata ea sa ia iertaciunile……
Parere,nu ai frica de ce spui …..
Doamnelor aspirante la o functie in politica sunteti zero in credibilitate, asa ca va rog fumos plecati nu mai infectati populatia cu aberatii si frustrarile dumneavoastra
Tu o infectezi Concis!
Cel putin Doris a inviat multe moarte,in schimb cind le vezi pe astea doua i-ti moare pe loc
Ultima fapta facuta de Oltean e sa promoveze o telefonista de la Beclean in drumul spre PE.E de inteles, tovarasul invatator gangav din Valea Ungurasului nu a depasit niciodata un complex profund pe care il are, lacune serioase de cultura si educatie, ca si originea sa mai mult decat umuila.In aceste conditii, telefonista i pare o erudita si emanatiile ei, comparabile cu a lui Plesu sa zicem….Oltene , tu esti o fapta, dar una reprobabila iar muierile astea ce te inconjoara sunt faptele venite pentru a pedepsi faptele tale.Dixit
Florina daca tot vorbesti de telefoane vezi ce faci cu receptorul……
Corect, Doris are sex appeal si a inviat multe moarte, dar dupa manifestari am zice ca cel supranumit Maximo, Crocodilul batran Foltean o are moarta de-a binelea….constiinta la ce va gandeati?
Babu de unde stii tu esti cel care tii evidenta la cele moarte.
Scriu rar comentarii ,ori cand imi place ceva/cineva foarte mult,ori cand ceva/cineva nu imi place deloc ! Sunt o femeie care a reusit, spun unii ,iar eu fara lipsa de modestie le dau dreptate ! Stiu ce inseamna sa ai dar si sa nu ai ! Am avut plusuri si minusuri ,ca fiecare ! De aceea nu pot sa accept si sa nu reactionez cand vad cum o persoana ca si d-na Gabriela Montoiu este propulsata si sustinuta in functii cheie ! Sincer ,ce o recomanda ? De ce sa o votez ? Ca a muncit ? Si eu muncesc Si nu sunt consiliera cu suta de milioane ! Hai sa fim seriosi ! Pe cine incercati sa pacaliti d-le Ioan Oltean ? Iertata sa imi fie indrazneala ,dar eu care va respectam si sustineam ca sunteti un om politic desavarsit ,va spun ca m-ati dezamagit cu alegerea facuta si imi insultati inteligenta incercand sa imi bagati mie ca alegator ,pe gat o astfel de propunere ! Va asigur ca m-ati pierdut ca si sustinator ! Daca tot vroiati o femeie pt candidatura la Parlamentul European aveati in partid altele mult mai ok ! este doar o parere
Simona B. nu ai gasit ceva ce te caracterizeaza ca te cunoastem….
Gabitza, scumpa de ea…. iarasi cu cateva cuvinte culese cu truda de prin ceva articole…. vai , vai …. lideri institutionali nu prea se potriveste…. ce o fi vrut sa s puna….cred ca nici ea nu stie. Of, of …. mai, mai …. subtire nelule, subtire….
Chiar asa! Jenant discurs la d-na Montoiu! Oare ce-o fi vrut sa zica?
Grozav comentariu, @anda! 🙂
Ma da ce v-ati pornit toti carcotasi impotriva Gabrielei,ma santeti invidiosi si noncapabili…
Gabriela toti care au comentat sint niste invidiosi nu conteaza noi te votam.
Nu cred ca Ioan Oltean nu realizeza ca Montoiu ca si candidat nu are nicio sansa reala ! Probabil are o datorie sau nu a avut de ales ! Altfel nu pot sa-i inteleg decizia de a o sustine pe fata asta care nu a facut nimic special,nu o cunoaste nimeni , nu o indrageste nimeni … Profilul candidatului invingator al vremurilor noastre cu siguranta nu e Aceasta fata !