Actualitate

Ce urmează după struţi, ouă şi mere? Creţu nu renunţă la elementele ce dau ”o tuşă simpatică”

Deşi anul acesta n-au fost prinse în bugetul local sume pentru realizarea altor elemente decorative uriaşe din din poliester armat cu fibră de sticlă, aşa cum sunt struţii, ouăle de Paşti şi merele, primarul Ovidiu Creţu n-a renunţat la ideea ”de a aduce în Bistriţa europeană şi alte elemente decorative”.

”Eu cred că mediul în care trăim merită să fie unul care să ne determine o stare psihică bună, frumoasă. Dacă trăim într-un oraş îngrijit, curat, ne simţim bine. Faptul că vedem un struţ colorat ne produce un zâmbet. Acest lucru contează. Nu am pregătit alte elemente decorative pentru moment, dar nu înseamnă că am renunţat. Struţii, ouăle, merele sunt elemente care dau o tuşă simpatică oraşului nostru. Nu sunt invenţii personale, m-aş fi bucurat să fie, le-am preluat după ce le-am văzut în alte părţi şi le-am adus şi la noi acasă, în Bistriţa europeană. Bineînţeles că şi anul acesta vom amplasa ouăle de Paşti, le mai aranjăm, mai corectăm vopseaua care s-a deteriorat. Sigur, ne gândim în continuare ce să mai aducem”, a spus Ovidiu Creţu.

În 2011, pe străzile Bistriţei au apărut zece struţi, mascota oraşului, anul trecut mai fiind amplasaţi câţiva. În 2012, înainte de Paşte, în mai multe locuri au fost puse nouă ouă gigant, numărul lor ajungând la 12 în 2013. Anul trecut au apărut şi şase mere gigant plus încă o jumătate, toate realizate de firma Eurocompozite din poliester armat cu fibră de sticlă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.