Cultură

Evenimente culturale în perioada următoare

* ”Dor de Argentina”, expoziţie foto la Galeriile ”Casa cu lei” * Spectacol de Ziua femeilor vârstnice în Teatrul de vară din centrul istoric al Bistriţei * Zilele ”Lumină lină” la Primăria Bistriţa şi ”Casa cu lei”, unde vor participa scriitori, profesori universitari şi invitaţi din ţară şi străinătate * ”Vă rog să aveţi o viaţă frumoasă!”, concert Mike Godoroja & Blue Spirit la Sinagogă * Recital Matei Ioachimescu - Horia Maxim în cadrul turneului naţional ”Playlist”.

* ”Dor de Argentina”

Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” vă invită luni 10 martie, ora 17.00, la Centrul de artă tradiţională ”Casa cu lei”, la vernisajul expoziţiei de fotografie ”Dor de Argentina”.

Fotografii realizate de Florin Coşoiu: peisaje, locuri, obiective culturale, tradiţii: ”O ţară plină de culoare, sunete, mişcare, bucurie şi prietenie”.

Invitaţi, reprezentanţi ai Ambasadei Argentinei în România. Amintiri plăcute, impresii şi comentarii – Dorel Cosma, director CCM.

* Ziua femeilor vârstnice

Primăria Bistriţa, Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice organizează marţi 11 martie, de la ora 16.30, în Teatrul de vară din centrul Bistriţei, un spectacol dedicat Zilei femeilor vârstnice.

Participă: ansamblul folcloric ”Cununa de pe Someş”, grupul vocal al pensionarilor.

* Zilele ”Lumină lină”

Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” organizează evenimentul literar Zilele ”Lumină lină”, miercuri 12 martie, ora 17.00, Primăria Bistriţa şi joi 13 martie, ora 17.00, Galeriile ”Casa cu lei”.

Participă: pr. prof. univ. dr. Theodor Damian – director fondator al revistei de spiritualitate şi cultură românească ”Lumină lină” (Gracious Light) New York, prof. univ. dr. Mihaela Albu – redactor şef al revistei ”Lumină lină”, Gellu Dorian – consilier editorial al revistei ”Lumină lină”, prof. univ. dr. Dan Anghelescu – director fondator al revistei ”Carmina balcanica” şi redactor al revistei ”lumină lină”, Doru Dinu Glăvan – preşedinte UZPR, prof. univ. dr. Ioan Gaf-Deac – prorectorul Universităţii ”Spiru Haret” Bucureşti, consilier editorial al revistei ”Lumină lină”, lector univ. dr. Daniela Gîfu – redactor şef al revistei ”Destine literare” Montreal, prof. univ. dr. Ioan N. Roşca – Universitatea ”Spiru Haret” Bucureşti, Passionaria Stoicescu – poetă, Silviu Guga – scriitor (Sibiu), Paula Romanescu – poetă, George V. Precup – poet, Mariana Pândaru – redactor şef al revistei ”Ardealul literar”, Aurel Ştefanachi – directorul editurii ”Tipo Moldova” Iaşi, Aurel Pop – redactor şef al revistei ”Citadela”, consilier editorial al revistei ”Lumină lină”, Liviu Şoptelea – artist plastic (Botoşani).

Moderatori: Dorel Cosma – director CCM, conf. univ. dr. Anca Sîrghie – Universitatea ”Alma Mater” Sibiu, Maria Petrescu – consilier editorial al revistei ”Lumină lină”, Elena Câmpan – preşedinte ”Conexiuni”.

* ”Vă rog să aveţi o viaţă frumoasă!”

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud vă invită miercuri 12 martie, de la ora 19.00, la Sinagoga Bistriţa, la concertul ”Vă rog să aveţi o viaţă frumoasă!” susţinut de Mike Godoroja & Blue Spirit.

Va fi prezentat cu această ocazie şi noul album, ”Hippie cu diamante”.

* ”Playlist”

Flautistul Matei Ioachimescu şi pianistul Horia Maxim ajung vineri 14 martie, ora 19.00, la Sinagoga Bistriţa, în cadrul turneului naţional „Playlist”, care va cuprinde opt oraşe.

Tuneul „Playlist” înseamnă recitaluri unice în care sonorităţile eterate ale flautului se îmbină cu eleganţa timbrală a pianului, în lucrări de Johann Sebastian Bach, Cécile Louise Stéphanie Chaminade, Claude Debussy şi Maurice Ravel. Matei Ioachimescu şi Horia Maxim oferă o viziune proaspătă în care cuvintele cheie sunt spontaneitatea şi inspiraţia. Cei doi au decis să pornească în acest turneu din dorinţa de a împărtăşi publicului un program care „formează un arc muzical menit să ţină publicul într-o stare permanentă de receptivitate, trecându-l subtil printr-o paletă emoţională variată”, după cum a declarat Matei Ioachimescu.

În timpul turneului „Playlist”, Matei Ioachimescu va prezenta cel mai recent CD al său – „Lumiere” -, pe care l-a înregistrat în acest an alături de pianista Cătălina Butcaru. CD-ul conţine lucrări compuse la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi propune o plimbare sonoră într-una dintre cele mai ofertante zone ale muzicii universale: cea revendicată şi inspirată de impresionismul muzical.

Matei Ioachimescu şi Horia Maxim sunt lideri ai generaţiei lor în ceea ce priveşte virtuozitatea şi angajamentul artistic. Amândoi desfăşoară o activitate muzicală intensă peste graniţe, mai ales în Austria şi Germania. Matei Ioachimescu deţine un flaut semnat de prestigiosul producător Muramatsu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.