Actualitate

Primarul Ovidiu Creţu, nostalgic după USL. A bătut cu garoafe la uşile liberalilor (FOTO)

Primarul Ovidiu Creţu, însoţit de liderul PSD Bistriţa, Alexandru Bria, de Dan Tanko şi de alţi colegi, a împărţit sâmbătă flori în Piaţa Centrală şi pe pietonal. Întrucât şi-a ales partea dreaptă, edilul a ajuns şi în faţa sediului PNL încuiat de data aceasta după întâmplarea de săptămâna trecută cu Valeriu Zgonea. Ovidiu Creţu le-a împărţit însă flori unor tinere care se aflau în faţa clădirii.

Primarul Ovidiu Creţu s-a bucurat de cel mai mare succes în campania de oferit flori organizată de PSD cu ocazia zilei de 8 Martie. În faţa sediului PNL, partid cu care primarul încă mai guvernează la nivel local, edilul a împărţit flori unor domnişoare. El a întrebat dacă mai este cineva înăuntru ca să intre, dar fetele i-au spus că sediul e încuiat şi că nu mai e nimeni. Aşa că primarul şi-a văzut de treabă, mai ales că a avut din plin, el fiind asaltat de cetăţeni din toate direcţiile.

Dan Tanko, de exemplu, nu s-a lăsat cu una cu două păgubaş în faţa sediului PNL. El a încercat de mai multe ori clanţa să vadă dacă e cu adevărat încuiată.  În final, văzând că nu e nimeni, a renunţat. S-a bucurat în schimb să o felicite pe Roxana, soţia lui Cosmin Mureşan, fost component al trupei Casa Locco. Mai multe fotografii, AICI.

primar flori 2 primar flori 4 primar flori 5 primari flori 3 Tanko flori 1 Tanko flori 2 tanko flori 3 tanko flori 4

Etichete

1 comentariu

  • doamne ce mai fac astia. in ce oras traim . ma uit si ma crucesc , pe urma ma intreb :oare e adevarat ceea ce vad ?? intr-o zi se vor termina toate astea , dar nu stiu in care.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.