Preşedintele APT Braşov, Christian Macedonschi, a precizat că, în perioada 5-9 martie, a participat la Târgul de Turism de la Berlin, unde a observat că turiştii străini sunt, în continuare, interesaţi de Dracula: ”De aceea ne-am gândit să promovăm în următoarea perioadă un traseu, pentru cei interesaţi să descopere mai multe lucruri despre Dracula”.
Conform acestuia, traseul va începe la Snagov, unde ar fi înmormântat Vlad Ţepeş, şi continuă cu Târgovişte – Braşov – Sighişoara – Bistriţa Năsăud-Pasul Bârgăului, la întoarcere turiştii urmând să treacă prin Sibiu, Făgăraş şi Braşov.
”Vor primi informaţii pe tot traseul, vor putea face fotografii tocmai pentru a face diferenţa dintre Vlad Ţepeş şi Dracula. Aştept să fiu contactat de agenţiile de turism pentru a pune la punct mai multe amănunte despre acest traseu”, a adăugat Macedonschi, potrivit Realitatea TV.
Conform acestuia, reprezentanţii unei mari case de film din Germania sunt interesaţi de bucătăria românească, din zona Transilvaniei, vrând să o prezinte în cadrul emisiunii ”Aşa gust are lumea”, pentru televiziuni din Germania, Austria şi Elveţia.
În romanul “Dracula” a lui Bram Stoker, Borgo Pass (Pasul Tihuţa) joacă un rol important. Pe acest drum, tânărul avocat Jonathan Harker călătoreşte într-o trăsură din direcţia Bistriţa, până este preluat de caleaşca vampirului Dracula şi dus la castel. În pasul Tihuţa se află Hotel Castel Dracula.
Adaugă comentariu