Licitaţia pentru vânzarea terenului de 10.000 de metri pătraţi este organizată de executorul judecătoresc Marin Manchievici care a diminuat cu 25% preţul terenului întrucât, la prima strigare, nu l-a cumpărat nimeni. În cazul în care de data aceasta se va găsi un cumpărător, el va trebui să achite cel puţin 33.750 de euro. Chiar şi aşa suma nu este suficientă pentru a acoperi datoria pe care Daniel Frăsincari o are faţă de bancă (72.129 de euro) la care se adaugă 11.642 de lei, cheltuieli pentru executarea silită.
Potrivit site-ului www.indrumari-juridice.eu, cei ce au credite la BCR şi se află în imposibilitatea de plată au fost contactaţi de firma Suport Colect Bucureşti, cea care se ocupă de gestionarea creditului neperformant. Potrivit sursei citate, acest SRL este „recuperatorul principal al BCR” care ridică şi mai mult costul mare al creditului. „În baza contractului de cesiune, acest SRL mai adaugă nişte costuri împrumutatului, iar o sumă de 5000 de euro ce trebuie restituită se transformă peste noapte în 6000-7000 de euro”. Tot aici, oamenii sunt sfătuiţi să demaşte în instanţă aceste „cesiuni fictive”.
Daniel Florin Frăsincari este şeful Camerei Agricole Bistriţa, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Membru PDL, Frăsincari a fost numit în funcţie de fostul preşedinte al CJ, Liviu Rusu la puţin timp după ce accesase 25.000 de euro, bani pentru instalarea tinerilor fermieri. El conduce în continuare instituţia subordonată CJ după ce a fost singurul candidat pe postul scos la concurs.
Frăsincari a declarat în 2012 pentru Timp Online că şi-a făcut singur proiectul înainte să fie şef al Camerei Agricole. S-a întâmplat în 2009 când spune că a primit undă verde pentru o finanţare de 25.000 de euro de la Agenţia de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Bistriţa-Năsăud, condusă la vremea aceea de Dan Dănilă ca şi şef interimar.
Adaugă comentariu