Actualitate

Ilie Hoza: Păsările ne pot da clasă în multe privinţe: toleranţă, curăţenie, simplitate, modestie!

"Înţelegând păsările, ne vom înţelege mai bine semenii, iar atunci când se va întâmpla aceasta, deasupra pământului va străluci lumina albă şi paşnică a Porumbelului", spune învăţătorul Ilie Hoza din Anieş, un ornitolog care şi-a luat în serios rolul. Deviza sa, de care merită să ţinem cont de Ziua Păsărilor, este "cunoaşte şi protejează natura, dar învaţă-i şi pe alţii să o facă!”.

Prima zi din luna aprilie este cunoscută drept Ziua Păsărilor, iar dacă vorbim de păsări nu putem să nu-l amintim pe omul care le iubeşte cu adevărat şi transmite acelaşi sentiment şi tinerei generaţii: învăţătorul Ilie Hoza din Anieş.

Despre el, învăţătorul Ilie Hoza spune că este un dascăl cu peste 35 de ani de experienţă didactică, “modest culegător de plante medicinale, degustător de ciuperci şi fructe sălbatice, cunoscător al muntelui, un ornitolog veteran, îndrăgostit de natură şi literatură, fără talente deosebite de organizator, un om care cultivă prietenia ca pe o floare rară”.

„Doresc să rămân un învăţător cu deschidere spre idei şi lucruri noi, dezinvolt în studii şi proiecte naturaliste, plin de pricepere didactică, nerv ornitologic şi spirit inventiv. Gândesc să adaug o picătură de pasiune şi talent întru protecţia naturii, a păsărilor şi a florilor în marele ocean al educaţiei ecologice, pentru toţi cei pasionaţi de natură!”, a declarat el într-un interviu pentru SOR.

Copiilor pe care îi învaţă carte, învăţătorul din Anieş le insuflă dragostea pentru păsări. “Îi pun să asculte. Cântecul nu se poate descrie. Desenăm. Fotografiem. Învăţăm despre păsari cu toate simţurile, dar, mai ales cu inima. Le spun aşa: dacă ai un cuib la streaşină, eşti un copil fericit!”.

Întrebat care este pasărea lui preferată, Ilie Hoza a mărturisit: „Hmmm! Încurcată întrebare! Sunt mulţumit cu ce am la îndemâna ochiului, după vreme şi loc. Piţigoiul cărbunar, vânător de omizi, vrăbiuţa pieptănându-şi penele, cinteza sârguindu-se la cuib, cioara îngrijindu-şi odraslele… toate îmi par la fel de şarmante. Aş vrea totuşi să fiu lăstunul Delichon. Pentru modestie, curaj, performanţe şi fidelitate. Iar amintiri plăcute cu păsări? Cu foarte mulţi ani în urmă, o amintire pierdută prin ceţurile timpului şi-ale Ineului, întâlnirea cu pajura regală, şoimul peregrin şi brumăriţa de stâncă”, a mai spus el.

Întrebat ce ia la el atunci când merge să observe păsări, Ilie Hoza a răspuns: “Un măr, de sete,  binoclul – ochiul ciclopului, un carneţel şi-un capăt ros de creion. În rest… bună dispoziţie! Când ies cu ucenicii pe teren, atunci iau şi ghidul păsărilor. Dar las ceva în urmă, acasă. Las grijile în sama vecinilor”, a adăugat Ilie Hoza.

Printre cele mai frumoase locuri pe care le-a vizitat el se numără Delta Dunării: “Delta! Sigur că Delta! Ar trebui să fii un înger al păsărilor, un Francisc de Assisi, ca să le poti vedea şi cuprinde în înţelegere pe toate! Păsările ne pot da clasă în multe privinţe! Toleranţă, curăţenie, simplitate, modestie. Un exemplu: ce bucurie simplă şi înălţătoare să contempli din umbra unui tufiş modesta codobatură ce-şi hrăneşte puii fără răgaz, reamintindu-ne ca „inima de mamă este capodopera creaţiunii”, cum spunea Bersot”, a mai spus Ilie Hoza.

Întrebat cum ar arăta ziua lui ideală, învăţătorul a răspuns că ar fi legată strict de păsări. Ar servi cafeaua alături de mătăsari, ar lua prânzul cu lăstunii, iar seara la cină ar vrea să îi aibă invitaţi pe dragii lui scatii. Iar de la scatiu i se trage si porecla – Yves. „E doar o poreclă! Dificultăţi de pronunţie pentru amicii ornitho-francofoni! Yves le Tarin, adică Ylie Scatiu, li s-a părut mai potrivit decât Ilie Hoza. Cât mai sosesc ei aici. Că dacă e sa plec eu, aş pleca până la …Camargue, pentru flamingo, (Phoenicopterus roseus), şi mai departe… oriunde, pentru colibri”, povesteşte învăţătorul Ilie, cel alintat Yves.

Iată şi deviza lui: „Pentru a iubi cu adevărat păsările, trebuie să le cunoaştem, să le înţelegem, să le protejăm. Înţelegând păsările, ne vom înţelege mai bine semenii, iar atunci când se va întâmpla aceasta, (noi, ornitologii, sperăm să nu fie prea târziu), deasupra pământului va străluci lumina albă şi paşnică a Porumbelului. Deviza mea – Cunoaşte şi protejează natura, dar învaţă-i şi pe alţii să o facă!”.

Sursa: Societatea Ornitologică Română

1 comentariu

  • Domnule Ilie ,
    Sa traiesti cu sanatate, esti un adevarat iubitor de natura !
    Noi orasenii scortosi umblam dupa bani si distractii si nici nu observam ce minuni date de Dumnezeu sunt in jurul nostru !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.