Politică

Doina Pană: Liberalii plâng cu lacrimi de crocodil. Să înceteze cu minciunile şi demagogia!

Deputatul Doina Pană, ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, i-a dat o replică preşedintelui PNL Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, vizavi de declaraţiile acestuia referitoare la votul PSD împotriva proiectului parlamentarilor liberali privind intabularea terenurilor agricole şi forestiere: ”Nu accept să-mi fie folosit numele de nimeni pentru a-şi creşte notorietatea pe seama mea!”.

Doina Pană: ”Liberalii vorbesc fără ei! Intabularea este legiferată deja! Ei dormeau în Guvern şi în Parlament când s-a întâmplat asta?”

”Ce vor liberalii? Să votăm o lege numai de dragul de a ne afla în treabă şi de a-şi bifa ei activitate în Parlament, în condiţiile în care ceea ce era cuprins în proiectul lor este deja legiferat şi în vigoare? Da, mă refer la proiectul de lege împotriva căruia am votat în Camera Deputaţilor, cel privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere. Da, există o lege, Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, care a fost modificată anul acesta, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8 din 2014, tocmai pentru a reglementa sursele de finanţare ce vor fi folosite pentru intabularea terenurilor agricole şi forestiere. E prevăzut acolo că se vor folosi fie bani de la bugetul de stat, fie de la bugetele locale, fie din fondurile alocate de Uniunea Europeană. Aşa că, ce vor liberalii să mai legiferăm? Prima intabulare se va face, aşa că declaraţiile lor în care plâng cu lacrimi de crocodil de grija interesului public sunt pură demagogie şi miros a minciună de la o poştă. Ei plâng pentru interesul public, când până acum au dovedit că îi interesează doar… interesul lor. Să nu vină să vorbească despre gesturile mele politice, invocând minciuni!”, a declarat ministrul Doina Pană.

”Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Doina Pană, îi sfătuieşte pe foştii colegi de guvernare să înceteze cu demagogia şi cu dezinformarea populaţiei în ceea ce priveşte activitatea pe care o desfăşoară în dubla sa calitate: de membru al Guvernului şi de deputat ales în Colegiul 1 Bistriţa. Ministrul Doina Pană, care participă la dezbaterile în plenul Camerei Deputaţilor în calitate de parlamentar ales la scrutinul din 2012, spune că foştii săi colegi din USL, liberalii bistriţeni, aruncă acuzaţii în direcţia sa folosindu-se de jumătăţi de adevăr şi o prezintă oamenilor care au votat-o ca pe un politician ce nu vrea binele comunităţii şi are atitudini contrare interesului public”, se arată într-un comunicat al Cabinetului ministrului.

”Îi rog pe domnii liberali să-şi vadă de onoarea lor şi de jumătăţile lor de măsură cu care tratează lucrurile şi să nu mai facă afirmaţii demagogice la adresa mea. E prima şi sper si ultima dată când le transmit public că eu, Doina Pană, nu accept să-mi fie folosit numele de nimeni pentru a-şi creşte notorietatea pe seama mea, cu declaraţii în care se rostesc doar jumătăţi de adevăr. Ceea ce era cuprins în proiectul lor este deja legiferat şi în vigoare”, a spus Doina Pană.

17 comentarii

  • stiu ca au fost elefantii in oras la noi, dar minciuni deastea de clovni nu accepta domana! adica ce doamna, a fost candva doamna..ce pacat, cata minciune are in aceasta femeie

  • pentru minciuni cand vine DNA ul?? minteste o tara intreaga, noi suferim aici, se intampla ceva in guvernul ala, ce rol are guvernul??? nu mai inteleg

  • lasati-o asa cum e , nu mai insistati sa spuneti ca liberalii sunt de vina ca toata romania rosie e saltata de DNA, dumneavoastra dormiti bine noaptea? stiind ca mintiti o tara intreaga?

  • Doamna Doina, n-ati inteles nimic! Sa stiti ca au fost 14 colegi de-ai dvs, din PSD care au inteles si au votat pentru legea primei intabulari. Ei au inteles ca ordonanta dvs e o gogorita, ca a fost facuta pt dl Dragnea si nimic mai mult, ca sa aiba fonduri la dispozitie. Ati facut-o in februarie ordonanta asta iar legea pe care ati blocat-o era in Parlament si a fost votata in Senat din mai anul trecut. Dar n-ati putut sa treceti peste ce v-a dictat partidul. Pacat!

  • Romania este o tara condusa de manelisti si maneliste. Vinovati de aceasta stare de fapt suntem noi ,cei care i am adus la putere.

  • domnule , nu i-ati pus voi la putere ,varog intelegeti asta odata ptr. totdeauna , nu va mai amagiti si mintiti singuri sau sa pasati vina pe altii. intelegeti odata ca ei s-au pus la putere. faptul ca voi ati votat (un lucru la fel de grav) nu inseamna ca ei au cistigat alegerile. ei s-au urcat pe ciolan , au facut tot posibilul ca sa ajunga acolo prin orice mijloc .intelegeti asta odata . puteti vota ce vreti si cu cine vreti este egal cu o (zero). ce sinteti asa de creduli si manipulabili, intelegeti ca voi i-ati legitimat doar ,ca treaba lor sa fie legala. nu mai pot sa spun si sa scriu asta de sute de ori,in fiecare saptamina.

  • Io, de fiecare dată când o zăresc pe madam Pană, automat îmi zboară gândul la filmul ăla ” Sunt o babă comunistă”. Iar când văd tot PSD cum se agită zbierând la noi cum că toţi penalii lor trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, nu pot pentru ca să mă gândesc cum ar fi să li se confişte odată cu vinovăţia şi toate bunurile şi toţi banii pe care i-au supt, şi să fie împărţiţi cu adevărat amărâţilor pe care spun că-i reprezintă. Ce partid de jegoşi o ajuns PSD-ul ăsta! Sunt scârbit maxim de asemenea lepre ce se întovărăşesc doar pentru a face matrapazlâcuri şi a fura cât încape.

    • Mai Dane cum poti face un ministru BABA COMUNISTA noi am votat cum poti vorbi in numele nostru,un pic de decenta,si rusinica….

    • …. e punctul meu de vedere, vorbesc doar în numele meu şi, credeţi-mă că sunt extrem de decent în limbaj. Puşlamalele ăstea ar merita să fie aruncate la lada de mizerii a societăţii.

  • Am trait sa o vad si pe „lelea ministru ” Doina Pana ca le vorbeste altora de demagogie !!!
    Pai mai demagogi si mai mincinosi decat PSD credeti ca mai exista ? Sigur NU !
    Ar trebui sa va fie rusine atat dvs cat si lui Radu Moldovan ,Denes , Dan Suciu sau sucitul ca bateti campii .
    Sunteti niste incompetenti care habar nu aveti cum se poate face ceva bun in tara noastra si ne vorbiti doar de promisiuni si iluzii ale binelui . Al vostru poate care va luati banii pe slugarnicie si incompetenta . De nerusinare ce sa mai vorbim !
    Rusine , Rusine , Rusine !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.