Actualitate

Intervenţie timpurie la copii cu dizabilităţi, program derulat de Fundaţia Inocenţi cu bani nordici

Fundaţia Inocenţi demarează proiectul “Program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi”, finanţat prin granturile norvegiene, în valoare de peste 300.000 de euro. Beneficiari vor fi 75 de copii cu dizabilităţi din judeţ, 100 de părinţi care vor deveni co-terapeuţi şi 116 specialişti care vor participa la cursuri.

Fundaţia Inocenţi anunţă lansarea proiectului ”Program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi”, implementat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud (DGASPC), Centrul pentru Intervenţie Precoce ”Voinicelul” – Chişinău (Republica Moldova) şi Asociaţia Ahead din Norvegia, în perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) 2009 – 2014. Bugetul proiectului este de 304.936,19 euro, din care 243.921,95 euro finanţare nerambursabilă şi 61.014,24 Euro contribuţia Fundaţiei Inocenţi şi a DGASPC.

Proiectul are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi facilitarea integrării sociale a copiilor cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii şi familiilor acestora din judeţul Bistriţa-Năsăud, prin dezvoltarea unui program de intervenţie timpurie. Beneficiarii direcţi ai proiectului vor fi: 75 copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 7 ani care vor beneficia de servicii de recuperare (terapii), activităţi educaţionale şi consiliere; 100 părinţi care vor beneficia de informare, consiliere şi formare pentru a deveni co-terapeuţi; 116 specialişti care vor beneficia de formare privind problematica intervenţiei timpurii susţinută de Centrul pentru Intervenţie Precoce ”Voinicelul” şi Asociaţia Ahead.

Serviciile vor fi furnizate în Centrul Multifuncţional de Intervenţie Timpurie şi prin intermediul echipei mobile de specialişti în cazul copiilor nedeplasabili. Se va crea o reţea locală de specialişti (asistenţi sociali, medici, asistenţi medicali) care va furniza servicii de prevenire, identificare precoce a copiilor cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii şi intervenţie şi se va crea un Centru de Resurse în Intervenţia Timpurie care va colecta şi disemina informaţii în domeniu atât către profesionişti, cât şi către părinţi sau alte persoane interesate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.