Actualitate

Mircea Satmari s-a mutat la cele veşnice

Mircea Satmari, membru în Biroul Politic Municipal al PNL Bistriţa, s-a stins din viaţă înainte să împlinească 46 de ani, răpus de o boală cumplită. Familia, colegii, prietenii deplâng plecarea lui grabnică din această lume şi anunţă că înmormântarea va avea loc, luni, la ora 11.30 la Cimitirul Municipal de pe Strada Tărpiului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

„Organizaţia Municipală PNL Bistriţa transmite condoleanţe familiei îndurerate a fostului nostru coleg, domnul Mircea Satmari, care a Mircea Satmaridecedat vineri 9 mai din cauza unei boli incurabile. Luni, începând cu orele 11:30 la Cimitirul municipal de pe strada Tărpiului va fi condus pe ultimul drum de către toţi cunoscuţii. Odihnească-se în pace!”, anunţă Biroul Politic Municipal PNL Bistriţa.

Mircea Satmari ar fi urmat să împlinească, în data de 6 iunie, vârsta de 46 de ani. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj. Din martie 2013, lucra ca şi auditor superior la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud. A mai lucrat ca şi auditor intern la Teraplast şi ca economist la Comis SA.

În 12 februarie, el posta pe pagina sa de Facebook: „Mă gândesc la tata şi la cei 24 de ani de când nu mai este… Nu cred că trece o zi în care să nu ne amintim ceva de el. Şi aşa cum e scris şi pe piatra lui de mormânt, Viaţa, O clipă de-ar fi fost să fie , am încheiat cu ea, o veşnicie… Superb acest necrolog pe care Radu l-a gasit pentru TATA, mai ales că lui îi plăcea atât de mult Blaga”.

În amintirea celui care a fost Mircea Satmari, mulţi prieteni au postat la rândul lui mesaje pe aceeaşi pagină pe care, din păcate, el nu le va mai putea răspunde niciodată.

„Familia liberală a pierdut un om excepţional, Mircea Satmari. Astăzi îl conducem pe ultimul drum, bulversaţi de vestea fulgerătoare a morţii sale, la nici 46 de ani. Sincere condoleanţe soţiei şi fiicei sale! Să-l odihnească Dumnezeu în pace!”, a scris pe Facebook deputatul Stelian Dolha, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud.

”Mircea, să ştii că ne e dor deja de tine! Ție îţi era greu şi nu am ştiut… Acolo între îngeri tu să ne ierţi pe toţi!”, a scris preşedintele PNL Bistriţa, senatorul Dorin Dobra.

”Cât de nedreaptă este viaţa! Dumnezeu să te aibă în pază şi să te odihnească!” – vicepreşedintele CJ Dorin Popescu.

„În 9 Mai 2014 s-a stins din viaţă tânărul şi dragul nostru coleg Mircea Satmari, auditor superior la AJOFM Bistriţa-Năsăud. În 6 iunie 2014 urma să împlinească 46 de ani. Mircea a trecut în nefiinţă, inima a încetat să-i mai bată, pustiind sufletele noastre. S-a dedicat muncii sale, împletind rigurozitatea cu aplecarea către problemele colegilor şi întotdeauna a întins o mână de ajutor atunci când a fost necesar. Mircea Satmari, un om care a iubit viaţa, un om plin de bunatate care a trăit frumos şi simplu, un om de înaltă valoare profesională, care ar fi vrut să se bucure în continuare de realizările sale, a lăsat colegii care îşi vor aminti mereu cu drag şi dor de el.
A fost un exemplu de luptător cu viaţa, cu dragostea şi dăruirea pentru dreptate si oameni în acelaşi timp. Dumnezeu îl va răsplăti din plin acolo unde el s-a mutat. Tristeţea se aşterne apăsător peste un sentiment de neputinţă. O lacrimă din suflet, tăcere şi-un mare regret… Sincere condoleanţe”, a transmis şi colectivul AJOFM Bistriţa-Năsăud.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să îi mângâie pe cei care îl plâng!

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.