Politică

Gabriela Montoiu, care a purtat ie în ziua alegerilor, a votat ”cu gândul la viitorul copiilor noştri” (FOTO)

Preşedintele OFPDL Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Gabriela Montoiu, a zecea pe lista candidaţilor PDL la alegerile europarlamentare, a mers la secţia de votare alături de mai mulţi membri ai filialei judeţene PDL, printre care Cristian Florian, Gheorghe Tuţă, Doris Moldovan şi Robert Sighiartău. Gabriela Montoiu şi colegele sale au purtat ii cu motive tradiţionale.

1 montoiu tuta 25 mai 2 montoiu 25 mai 3 montoiu doris al mikle 25 mai 4 montoiu votare 25 mai

”Mă simt ca orice om care îşi exercită un drept democratic, un drept pentru care unii şi-au dat viaţa. Mi se pare normal să te prezinţi la urne. Am speranţa că nu se vor prezenta la vot doar membrii de partid şi politicienii, sper că toţi românii au înţeles importanţa acestor alegeri, legată de contextul economic, de poziţia noastră ca şi stat în cadrul UE. Le transmit pe această cale cetăţenilor, încă o dată, să se prezinte la vot. Anul 2014 este unul foarte important pentru România”, a spus Gabriela Montoiu.

Candidatul PDL la alegerile europarlamentare a votat ”pentru ca în următorii cinci ani să ne reprezinte la Bruxelles o echipă competentă, care să aibă ca şi principal obiectiv interesul naţiunii, interesul românilor, o echipă care să aducă Europa în fiecare casă, să continue această misiune ca într-adevăr standardele europene, calitatea vieţii şi regulile care guvernează politica la nivel european să existe şi în România, iar viitorul copiilor noştri să fie mai bun”.

5 montoiu votare 25 mai 6 montoiu votare 25 mai 7 montoiu votare 25 mai 8 montoiu votare 25 mai

Gabriela Montoiu a explicat de ce ea, Doris Moldovan şi Alexandra Mikle au ales să poarte ii: ”Ținuta mea şi a colegelor mele a fost aleasă având în vedere şi mesajul nostru, ”Din Bistriţa-Năsăud”. PDL are candidat un om al locului şi am preferat să purtăm cu această ocazie o ie cu motive tradiţionale care a fost făcută de un meşter popular din judeţul nostru”.

Gabriela Montoiu a venit la secţia de votare de la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Bistriţa alături de senatorul Cristian Florian – secretar general al filialei jdueţene PDL, consilierul judeţean Robert Sighiartău, vicepreşedinţii PDL Bistriţa-Năsăud Gheorghe Tuţă (consilier municipal, preşedinte PDL Bistriţa), Doris Moldovan şi Luca Iancu, preşedintele TDL Bistriţa-Năsăud, Alexandra Mikle, secretarii generali adjuncţi Cosmin Wechter şi Octavian Ganea.

9 montoiu votare 25 mai 10 montoiu votare 25 mai 11 montoiu votare 25 mai 12 montoiu votare 25 mai

1 comentariu

  • poti sa porti si lila-n dungi cu picatele roz ca tot nu prinzi un post in PE. asta e viata. ramai unde esti ca nu ti-e rau. dimpotriva.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.