”Staţia de epurare din Bistriţa este prinsă şi în prima etapă, şi în cea de-a doua a Master Planului. Lucrările încep luna viitoare. În faza a doua vor fi alocate 2-2,5 milioane de euro pentru această staţie, care va fi dotată cu decantoare, bazine de aerare şi instalaţii de odorizare. La Bistriţa nu vor mai fi mirosuri neplăcute începând din 2017-2018, staţia urmând să fie acoperită, singura din ţară, iar tot ce se degajă va intra prin instalaţiile de filtrare. Am văzut astfel de staţii în Germania şi Olanda”, a spus Şandru.
Alianţa PNL-PDL nu funcţionează la nivelul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Toate proiectele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de vineri au trecut cu o majoritate liniştitoare.
Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Eugen Curteanu, a cerut în numele grupului consilierilor judeţeni PDL retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor privind aprobarea Master Planului judeţului, revizuit în luna martie 2014, în valoare de 145 de milioane de euro din fonduri de coeziune, a Planului de investiţii pentru sectorul de apă şi apă uzată şi a părţii de cofinanţare pentru proiectul ”Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru perioada 2014-2020”, de 72.000 de euro, considerând că acestea nu reprezintă o urgenţă şi motivaţia nu a fost destul de explicită.
Proiectele au trecut, ca de altfel toate celelalte. Au lipsit de la şedinţă consilierii judeţeni PDL Monica Săsărman, Vasile Marc şi Emil Neia Lăcătuş.
”Suntem chemaţi de azi pe mâine să votăm un Master Plan, am pierdut o noapte întreagă să înţeleg ce se întâmplă. Am constat că firma de consultanţă cu care s-a lucrat îl are în spate pe fiul lui Doru Ioan Tărăcilă, fostul ministrul de Interne. Master Planul a fost plătit extrem de bine. În estimări sunt propuse pierderi semnificative de apă, pe banii noştri, dar şi alte absurdităţi. Trebuia să fim convocaţi la o dezbatere. Staţia de epurare a Bistriţei trebuie mutată, Aquabis face improvizaţii, mai schimbă câte o conductă. Degeaba vorbim despre un oraş european dacă împingem mirosurile într-o direcţie”, a spus prim-vicepreşedintele filialei judeţene PDL, consilierul judeţean Florin Urîte, într-o conferinţă de presă.
Deci pana peste 4 ani avem Bistrita de rahat. Bine ca se schimba conducte bune sau rele de apa, dar nu se gaseste de atata vreme o solutie pentru atmosfera pestilentiala ce intoxica mai nou aproape tot orasul, mai ales noaptea si dimineata. Primarul si alesii oare ce respira?
Pai Primarul acolo sta, toata ziua ii miroase a KaKa
oare cum rezista primaru in casa aia plina de miros a kaka???…..oare cand vine dimineata la servici tot asa miroase???
Incompetenta crasa a celor care conduc Aquabis se plateste cu sanatatea de catre cetatenii orasului. Aerul este incarcat cu tot felul de microbi si bacterii care produc boli grave. In perioadele cu presiune atmosferica joasa mirosul se simte pana in centrul orasului (mai ales in zilele cu ceata). Rusinos ca in secolul XXI, Bistrita miroase a „rahat”.