În urmă cu un an și ceva când istoricul de artă Vasile Duda lansa ideea potrivit căreia struțul e cea mai potrivită mascotă pentru Bistrița, toată lumea, inclusiv eu, a fost stupefiată. Ce legătură are struțul cu Bistrița? La ce ne trebuie nouă, oraș serios, o pasăre care-și vâră capul în nisip convinsă că nu o vede nimeni?
L-am văzut atunci zâmbind pe Vasile Duda, bucuros că mascota nu trece neobservată. E foarte bine că lumea e contrariată fiindcă, astfel, se va întreba probabil și va încerca să afle care este legătura struțului cu Bistrița.
Pentru cei care nu știu, struțul se află în stema orașului Bistrița, primită în secolul al XIV-lea din partea Regelui Ludovic de Anjou. Struțul cu potcoavă în cioc era ornament de coif al regilor din familia de Anjou și e considerat simbolul care se opune nobilimii maghiare. În secolul al XVI-lea, comercianții au considerat struțul simbol al poziției orientale între orașele Europei și potcoava un simbol al norocului. Eu cred că e mult mai onorabil să preluăm un simbol al unei familii regale decât păunul de pe pălăriile celor de pe Valea Someșului. Someșul e Someș, noi suntem totuși un burg săsesc sau, mă rog, ce-a mai rămas din el.
Dincolo de bagajul de istorie pe care-l are struțul sub pene, eu cred că e foarte drăguț, așa colorat cum e, fiindcă o mascotă nu trebuie să fie un obiect care să te țină departe, ci unul care să te determine să te joci cu el colorându-l, făcând diverse gesturi care implică apropierea, nu distanța și solemnitatea.
De când și-a făcut apariția struțul, am auzit și citit diverse păreri, ba că e prea înalt, ba că e prea scund, ba că are culori nu știu de care, ba că nu e bine amplasat, ba că nu e bun și că ar fi de preferat păunul cu penele din clop. Nu le dau dreptate niciunora dintre cei care au ceva împotriva struțului.
Nu știu dacă berlinezii au fost la fel de nemulțumiți de ursul lor, dar cred că struțul nostru a pășit cu dreptul în orașul al cărui mascotă va fi, dovadă că nici nu-și ascunde capul în nisipul de printre dale, stă mândru și așteaptă noi critici. Bravo lui!.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu