Actualitate

Minciuni gogonate despre strada Subcetate! Când trebuia să fie gata şi cum arată

Aquabis are reputaţia că taie apa dacă nu plăteşti factura în câteva zile. O ştiu toţi administratorii din Bistriţa care nu găsesc pic de înţelegere la furnizorul de apă care ne ia bani mulţi inclusiv pentru apa de ploaie în plină secetă. Tot Aquabis, prin directorul său general Ioan Şandru, a promis solemn că-n 15 iunie, pe strada Subcetate se va circula ca-n palmă. Ne-a minţit!

În data de 20 mai a.c., directorul general al Aquabis, Ioan Şandru, afirma într-o conferinţă de presă la Consiliul Judeţean, că pe strada Subcetate „constructorul a spart nouă o conductă de transport, e din fibră de sticlă, piesele se găsesc numai în străinătate, până le-a procurat a durat. De aceea au stat mult în loc. La 15 iunie se vor finaliza toate lucrările„.

Duminică fiind exact 15 iunie, ziua în care trebuia să avem finalizate toate lucrările, potrivit lui Ioan Şandru, am vrut şi noi să verificăm cum arată strada Subcetate.  Aşa cum puteţi vedea şi dumneavoastră din imagini, arată la fel ca şi acum o lună, spartă.

Noutatea constă în faptul că a apărut un individ care s-a recomandat a fi din partea unei companii din judeţul Mureş. Domnul cu tricou galben, fiindcă despre el este vorba, era extrem de revoltat că ne permitem să facem fotografii pe domeniul public. Susţinea sus şi tare că nu avem dreptul fiindcă el abia duminică a luat în primire lucrarea subcontractată de la Serbis Bistriţa. Drept urmare, ne-a ameninţat cu judecata, ne-a fotografiat pe noi, maşina, ne-a înjurat în româneşte, în maghiară, în ce i-a venit la gură cu toate că i-am explicat frumos că nu avem nicio treabă cu contractul pe care l-a semnat şi nici cu firma dânsului, ci cu strada în sine şi cu promisiunea neonorată a directorului Aquabis Bistriţa.

Subcetate 4 Subcetate 3 Subcetate 5 Subcetate 6

Dincolo de acest aspect deplorabil cu care deja suntem obişnuiţi – ca presa să fie de vină pentru ceea ce nu fac firmele care încasează bani mulţi pentru contracte – mai trebuie să observaţi un alt aspect: cum s-a asfaltat la loc această stradă. Nici dacă ne adunam toţi, cu polonicul sau cu lingura, să turnăm asfalt în şanţuri nu o puteam face mai prost.

Subcetate 7 Subcetate 8 Subcetate 9 Subcetate 10

Dacă ziua se mai pot evita uriaşele diferenţe între ceea ce a fost cândva strada şi şanţurile săpate, noaptea e o adevărată aventură să circuli prin zonă. Păcat doar că echipajele Poliţiei nu mai stau cu radarul în parcarea de lângă Complexul Schreiner, aşa cum obişnuiau să o facă înainte ca buldorezele Serbis să sape tranşeele, ar fi meritata cum să măsoare viteza cu care sar roţile prin şanţuri.

Aşa cum, desigur că ştiţi, radarele s-au mutat pe cei 500 de metri asfaltaţi din vechea centură. Atenţie aşadar să nu depăşiţi 50 de km la oră sau vreo imaginară linie continuă fiindcă riscaţi amenzi usturătoare şi chiar suspendarea dreptului de a conduce.

5 comentarii

  • Aveti mare dreptate in legatura cu tot..
    Normal era ca sa se asfalteze complet strada daca spartura depasea 40-50% din suprafata carosabila. Sa vedeti cum sta apa pe asfaltul turnat de astia care „repara”, tot o balta pe sute de metrii, adevarate capcane in timpul ploilor..
    Si ce frumos arata Bistrita anul trecut, cu strazi asflaltate cu bani luati imprumut de la banci.. Acuma platim rate pe strazi sparte si carpite prost.. Fain.!!!

  • Aveti dreptate in tot ceea ce spuneti in prima parte a articolului ! Nimeni si nimic nu-i pot tulbura ,nici pe Sandru,nici pe acel mascarici imbracat in galben!! Ei sunt stapanii incontestabili ai acestor vremuri!! Cat despre ceea ce spuneti in partea a 2-a a articolului ,nu aveti dreptate!!! Soseaua asfaltata e o strada a orasului si in aceste circumstante trebuie respectate anumite legi si reguli! Se pare ca d-voastra ori ca nu respectati regulile si legile,ori ca nu aveti cunostinta de ele!! toata viata avem de invatat! Sa auzim numai de bine!

    • Legi şi reguli făcute complet aiurea pentru că nu au ştiut cum să-şi paseze unii altora „responsabilitatea” centurii. Ba au cedat-o la CNADNR, ba au făcut-o stradă în oraş. Altă centură nu există, stradă în ora; nu văd de ce ar fi. Să limiteze la 50 pe porţiuni, gen zona cimitir sau E.ON. E anormal să mergi cu 50 prin câmp.

  • Apropo de Complexul Schreiner, foarte greu de trecut pe langa el uneori….strada sparta si masini parcate pe ambele trotuare….deci obligatoriu trebuie luate ceva gropi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.