Potrivit Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, toate datele medicale ale asiguratului vor fi păstrate „în siguranţă într -un singur loc, totul organizat şi disponibil online”, iar istoricul medical este consolidat şi pus la dispoziţia medicului atunci când asiguratul beneficiază de servicii medicale. În plus, fiecare persoană va avea acces la evidenţa consultaţiilor şi internărilor pentru a observa opiniile medicale, diagnosticele, investigaţiile efectuate şi tratamentele recomandate de medici, iar medicul însuşi va avea acces la datele medicale relevante astfel încât acesta va fi pregătit în cazul urgenţelor medicale neprevăzute.
L-am întrebat pe prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, care este opinia sa legată de dosarul electronic de sănătate şi de păstrarea confidenţialităţii datelor introduse aici.
„Din punct de vedere teoretic e un lucru util ca datele legate de un pacient să existe, să fie reale, să nu fie întocmite fişe fictive. De multe ori, medicul de familie sau cel şcolar trece din burtă tot felul de boli ale copilăriei, iar la un moment dat chiar ai nevoie de acele informaţii în evoluţia ta medicală. Dosarul electronic este unul bun. Problema care se pune este legată de munca suplimentară pentru a completa acest dosar, iar aici este polemica: cine trebuie să treacă toate aceste date pentru că este o muncă birocratică. Medicii sunt pregătiţi să consulte, să pună diagnostice, să trateze bolnavi, iar o birocraţie infernală încurcă actul medical şi îl determină pe medic să se ocupe poate mai puţin de ceea ce ştie el să facă – de pacient – şi să se ocupe de hârtii”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
Potrivit sursei citate, din toate instruirile de până acum legate de dosarul electronic rezultă că va fi păstrată confidenţialitatea datelor.
„Altfel, se încalcă legi constituţionale. Oricine te poate da în judecată că îi divulgi un diagnostic. De aici decurc foarte multe pseudo-dispute cu mass-media şi cu alte instituţii ale statului care pretind copii după documente şi foi de observaţii în special la persoane publice, însă legea e foarte fermă. Aceste documente sau informaţii nu pot fi divulgate decât persoanei în cauză sau organelor de cercetare în anumite situaţii”, a adăugat domnia sa.
În ce priveşte posibilitatea ca unele informaţii medicale să fie folosite împotriva asiguratului, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a spus: „Stă în caracterul oamenilor, nu doar al românilor. Cele mai mari delaţiuni le-am văzut în Germania. Şi nemţii sunt un popor bârfitor. Medicina are regulile ei, dar oamenii nu întotdeauna înţeleg să se conformeze normelor şi regulamentelor instituţiei în care lucrează. Este neplăcut ca cineva să fie diagnosticat cu o boală incurabilă, iar peste câteva ore în oraş să se zvonească aceste lucruri fiindcă niciunuia dintre noi nu-i place să-i fie făcute publice intimităţile. Acestea sunt vremurile însă şi nu putem decât să luptăm prin exemplul personal, prin luările noastre de poziţii ca să protejăm cât posibil intimitatea omului”, a mai spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
nooo si doctorul asta serveste psd noooo
Felicitari celor de la spitalul judetean
Ce ati vrut sa spuneti cu „din Burta”? Ce afectiuni ale copilariei pot fi trecute „din burta”?Din burta cui? Ce relevanta au aceste informatii cel putin ciudate „aruncate” in echilibrul informational al articolului?Din nou nu incapeti in propriul articol decat denigrand alte categorii de medici ? Dar oare cate afectiuni co-laterale nu sunt consemnate „din burta” la o externare din spital, tocmai ca sa creasca valoarea compensarii DRG-valoare pe care o decontati prin CJAS?Cu cat cazul externat are mai multe si mai severe complicatii in cadrul bolii descoperite si „tratate „in spital,cu atat este mai bine platit de CJAS-(pentru laici,deoarece medicii stiu asta)-Oare cine are interes sa treaca afectiuni „din burta”? Medicii scolari????
Medicii de familie????