Actualitate

Excavări ilegale pe albia râului Şieu. Jandarmeria bistriţeană sesizează Parchetul

Jandarmii bistriţeni au executat, în colaborare cu Asociaţia Esox Spinning Club, o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii pescuitului ilicit şi a faptelor de braconaj piscicol pe râul Şieu. În timpul acţiunii, echipa mixtă a observat că pe albia râului Şieu, între localităţile Arcalia şi Chiraleş, se excavează pentru extragerea de minereuri necesare în construcţii.

”În apropierea malului stâng al râului se afla un utilaj cu ajutorul căruia se desfăşurau activităţi de excavaţie, iar lângă acesta se afla o autobasculantă care aştepta să fie încărcată. Jandarmii, împreună cu reprezentanţii asociaţiei amintite, au solicitat celor aflaţi la faţa locului să prezinte documentaţia şi avizele necesare pentru activitatea de excavaţie pe care o efectuau. Totodată celor în cauză li s-a dispus încetarea acestei activităţi, îndreptarea albiei şi aducerea acesteia la starea iniţială de dinaintea excavării”, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, pentru ”activităţi miniere fără permis sau licenţe”, conform Legii nr. 85 din 2003, art. 57, alin. 2 şi pentru „utilizarea albiei minore fără autorizaţie”, conform Legii nr. 107 din 1996, jandarmii au întocmit actele de constatare şi sesizare, pe numele lui Dorin C. de 48 de ani din Coldău şi Viorel P. de 40 de ani din Căianu Mic, acte care vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa pentru a se da soluţia legală.

1 excavari sieu ijj 2 excavari sieu ijj 3 excavari sieu ijj excavari ilegale raul sieu ijj

5 comentarii

  • N-au s-o aduca la starea initiala niciodata. Exista un adevarat asalt asupra mediului, si in special asupra segmentului public. Excavarile sunt o adevarata afacere, implicatiile nu mai conteaza. Legat de cursurile de apa, este si obiceiul de a arunca gunoaie de tot felul. La o vizita scurta pe malurile Sieului te ingrozesti; desi exista serviciu de salubrizare,foarte multi prefera sa arunce gunoaie in apa, ba unii inteleg ca au si conducta trasa de la WC care deverseaza tot in apa. Oribil, in loc sa fie un punct de atractie , cursul raurilor de apa devin locuri respingatoare. Din gama de gunoaie aruncate pe apa enumeram: PET-uri si alte plasticuri, rigips, corniere pt.rigips,cioburi de sticla,faianta,gresie,polietilena, tabla, caini morti si lista se extinde la nesfarsit.

  • Urmeaza sa fie deferit Jandarmeriei si Idilul din Odorhei care a excavat si a pus pietris din Sieu pe ulitele comunei.ATENZIONE IDILUL prea multi bani faceti ilegal.

  • de remarcat faptul ca Garda de Mediu nu a initiat si nici nu a participat la aceasta actiune……….astfel de actiuni nu intra in atributiile Garzii de Mediu…..

  • Garda de Mediu isi cere scuze pentru aceasta neplacere adusa mafiei balastrului……pe viitor Garda de Mediu va lua masuri ca astfel de incidente neplacute sa nu se mai repete…….comisarii vor fi retinuti in birouri unde vor juca sah,table si remy……cafeaua va fi servita alaturi de fursecuri si dulceata de trandafir…….

  • Bine zici, valea Sieului este o cocina infecta, mai ales in localitatea Sieu unde am vazut in repetate randuri ca se apala tractoare, remorci, carute dupa ce au transportat balegar, ca sa nu mai zic de cate resturi menajere, resturi de pe camp si casnice se arunca;
    Ar trebui regularizat si cursul apei din sat si atunci, sunt sigura, ca oamenii nu ar confunda groapa de gunoi cu malul apei;
    Oricum, o interventie energica din partea insitutiilor abilitate ar fi imperios necesara si inca repede !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.