Actualitate Sănătate

Anchetă la Clinica Sanovil după ce un pacient de 75 de ani căruia urma să i se scoată polipii a murit

O anchetă penală are loc zilele acestea sub supravegherea procurorilor criminalişti de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa după ce un bătrân de 75 de ani, internat la Clinica Sanovil pentru o operaţie de extirpare de polipi, a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa unde, după câteva zile, a decedat. Cazul e considerat "ucidere din culpă".

Potrivit unor surse Timp Online, în data de 13 iunie a.c., în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a ajuns un pacient de 75 de ani adus de un echipaj SMURD de la Clinica Sanovil în stare comatoasă, intubat.

Conform surselor citate, bătrânul se internase în Clinica Sanovil pentru o operaţie de scoaterea polipilor, însă înainte ca operaţia să aibă loc – cel mai probabil în timpul anesteziei – a intrat în comă cu decerebrare. Echipajul SMURD chemat de urgenţă l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, inconştient. Aici a fost ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, însă patru zile mai târziu a decedat, moartea lui fiind considerată suspectă cu atât mai mult cu cât a survenit în urma unei operaţii care urma să i se facă într-o unitate medicală.

Contactată în legătură cu acest subiect, Virginia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud,  a declarat pentru Timp Online că, din primele date ale anchetei reies următoarele: „În data de 13 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 75 de ani din Bistriţa s-a prezentat la o clinică privată din Bistriţa unde era programat pentru o operaţie de extirpare a polipilor nazali. În timpul manevrelor de preanestezie, au apărut  complicaţii astfel că bărbatul de 75 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud unde, în data de 17 iunie,a  survenit decesul. Cadavrul acestuia a fost transportat la  Secţia Prosectură a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud în vederea efectuării necropsiei. Potrivit concluziilor medico-legale preliminare, s-a stabilit că moartea bărbatului nu a fost violentă, ci s-a datorat unei insuficienţe circulatorii acute consecutive unui infarct miocardic. În continuare, poliţiştii din cadrul Serviului de Investigaţii Criminale fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa pentru a fi dată o soluţie legală. Nu există o persoană anume cercetată pentru ucidere din culpă. S-a deschis acest dosar pentru că bărbatul a murit. Noi facem investigaţii să vedem dacă nu au fost şi alte cauze care au condus la decesul lui”, a declarat Virgia Roşca.

Potrivit sursei citate, concluziile medicilor legişti arată că bătrânul nu ar fi murit din cauza anesteziei. „Cel puţin aşa arată concluziile preliminare. Trebuie să vedem dacă nu cumva a survenit decesul urmare a unor medicamente pe care le lua sau din alte cauze medicale. Sunt mai multe ipoteze luate în calcul. Noi audiem, cercetăm, facem tot ceea ce dispune Parchetul. Nu e nimeni cercetat deocamdată pentru ucidare din culpă”, a spus ea.

Timp Online a încercat să ia legătura şi cu dr. Gavrilaş Mureşan, şeful Clinicii Sanovil, căruia i-a solicitat un punct de vedere. Domnia sa nu l-a transmis până la ora difuzării acestei ştiri, personalul clinicii motivând că este implicat într-o operaţie.

În tot acest caz se ridică nişte semne de întrebare legate de cât de oportună era operaţia de extirpare a polipilor la o persoană de 75 de ani, dacă indicaţiile operatorii au fost corecte, ce investigaţii medicale i s-au făcut bărbatului şi mai ales de ce s-a recurs la anestezie generală. Rămâne ca ancheta să stabiliească toate aceste lucruri, iar cei vinovaţi, dacă vor fi descoperiţi, să suporte consecinţele legii.

Totodată se ridică şi alte semne de întrebare legate de cât de pregătite sunt unităţile medicale private să facă faţă urgenţelor fiindcă nu o singură dată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa au mai ajuns gravide cu probleme care nu au putut fi rezolvate în clinica în care s-au internat.

29 comentarii

  • Regret mult cele intamplate dar,ar trebui sa se sesizeze organele abilitate.Nu este primul caz cand isi trimit pacientii de urgenta la Spitalul Judetean ca cei de acolo sa faca curatenie dupa domniile lor.Ar trebui sa le fie interzise interventiile chirurgicale nu au nimic inafara de acele saloane elegante cu care iau ochii bolnavilor mai bine zis a fraierilor care dau o groaza de bani numai pentru ca sunt la o Clinica privata.RUSINE intregului personal medical de la Sanovil .Nu vrem lux ,vrem competenta.

  • As putea scrie multe.,Am fost si eu operata an aceasta Clinica de, desfundare de trompe rezultatul a fost dezastruos an schimb am dat o lume de bani oricum un singur lucru vreau sa spun sa ai fie rusine Domnului Doctor Gavrilas .

    • O prietena a facut o operatie asemanatoare cu a dv. dupa ce rezultatul unui test papanicolau a iesit nu tocmai bun. Rezultatul a fost rau, dar aceasta nu a fost anuntata imediat de clinica, asa cum este normal in asemenea cazuri. Clinica a trimis rezultatul la medicul de familie iar prietena mea a mai trecut pe la medicul de familie trei sau patru luni. Daca nu a fost sunata de clinica asa cum ne asteptam sa se procedeze, lucrurile au trecut neobservate. Cred ca va imaginati starea pe care a avut-o atunci cand d-na doctor, medic de familie, i-a comunicat rezultatul dupa 4 luni. In momentul in care ne-am intors la clinica, eu am dus-o cu masina, ma rugat sa o duc, imediat i s-a facut o programare, pt. a doua zi, pentru operatie, neluandu-se in calcul un al doilea test sau chiar vindecarea problemei intre timp, sau de ce nu o eventuala medicatie etc. Operatia a avut loc iar starea de santate este cam la fel, deocamdata prietena mea a abandonat vizitele la ginecologie si spune ca se simte mai bine. Testul papanicolau de dupa operatie a avut acelasi rezultat ca si cel de dinaintea ei. Acum D-zeu stie. Numai bine, si sanatate multa.

    • Andrea fii clara te rog ca vreau eu sa îmi fac o desfundare de trompe și ma îngrijorat comentariul tau , o sa scriu numele meu complet și te rog scrie-mi pe fb dacă e adevărat ce spui aici.mersi

  • Un om a trebuit sa plateasca cu viata ptr o banala operatie de polipi!Iar acum dupa cum se vede incercam sa scoatem tot mortul vinovat ptr incompetenta existenta in unele Clinici particulare!Speram ca justitia sa-si faca corect datoria si sa plateasca cei vinovati de moartea acestui om!Chiar ne intrebam citi oameni trebuie sa mai moara,sau sa sufere din cauza acestei asazise clini,pina cind cineva va face dreptate si va inchide aceasta clinica de exterminare?

  • Sa le fie rusine ca nu ii singuru caz.. si ieu numa bani . Prea putin isi da silinta cu clinica lor privata. Da la bani is foarte aatenți

  • Au nevoie de medici buni!Nu trebuie clinica inchisa, e nevoie de o cinica dar sa aiba si medici priceputi. Aici a pierdut Sanovil, are medici slab pregatiti… Prea multe plangeri am auzit si eu, un simplu bistritean,despre medicii de acolo si greselile lor…

  • Cum adica este transportat la stat pacientul in caz de urgenta? Pai ei incaseaza banii si daca ceva nu decurge normal, duc pacientul la stat ca sa le rezolve problemele? Adica ei cu castigul si fraierii sa traga ponoasele….

  • Data fiind vârsta pacintului nu este cazul sa ne pripim in declarații.La Spitalul Județean mor oameni cu zile pe capete si nu se face atata tam tam.Doar pt ca este clinica privată avem pretentia ca toate problemele sa fie rezolvate cu succes ceea ce este imposibil.Am fost si sunt in continuare pacienta d-nului dr Muresan,un om care si-a dat tot timpul silinta ca lucrurile sa decurgă mai mult decat bine in ceea ce ma privește iar pt asta are tot respectul si susținerea mea.

    • Draga doamna Claudia ,nu a-ti dai seama ce aberatii vb?Acest om a mers pe picioarele lui si a iesit in coma!Incompetenta de anestezista nu avea voie sa-i faca nici un fel de anestezie fara acordul cardiacului!Daca nu stii ce vorbesti,ar fii mai bine sa taci ca au fost sute de oameni nenorociti de acesti incompetenti de la Sanovil!

  • Omul asta nici macar nu a apucat sa fie operat nici macar anesteziat .Cum puteti macar sa faceti vreun apropo ca ar fi murit din cauza medicilor? toata lumea stie scoate stiri senzationale din nimic,felicitari

    • Daca nu sti ce vorbesti ar fii mai bine sa-ti tii papagalul,a facut stop dupa ce i sa facut anestezie!Asa ca in necunostinta de cauza nu ar trebui sa-ti dai tu cu parerea!Sau esti cumva vreun angajat Sanovil?Primesti ceva bani sau bonificatii sa-i lauzi?

    • Mai tu esti tare destept! Dar din ce cauza sa fi facut complicatiile care le-a facut? Ca a intrat in stop !! Din cauza ca a fost fascinat de frumusetea clinici sai? Nu din cauza clinici care e dotata cu cadre incompetente de a face fata unei operatii de polipi! Si alta problema daca e asa dotata clinica cum o tot laudati de ce nu are un loc care sa trateze urgentele neprevazute cum a fost aceasta! De ce trimite pacientii la SPITALUL JUDETEAN dupa ce saracii oamenii sunt 99% decedati!! O clinica de incompetenti la fel cum esti si tu draga ANDREI! „ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME „! mai sunt multe dar mai o lasam asa!

  • rNu stiu exact ce s a intamplat(din ce am citit pare ca nimic) , dar sunt sigura ca clinica nu are nicio vina pentru ca acolo se iau toate masurile ca sa nu se intample ceva rau pentru ca nu vor sa aiba de platit bani nimanui.Si eu si familia mea ne am tratat la clinica Sanovil si ne am simitit intotdeauna in siguranta si pe mana unor profesionisti

  • Atat mai judecati unii clinicile private, oare cati dintre voi ati fost macar odata in una? Personal, decat sa bag bani in buzunarele asistentelor si doctorilor din spitalul judetean ca sa nu se uite la mine de parca au rahat sub nas, mai bine ii dau la o clinica privata unde sunt respectat ca pacient. Indiferent daca ii scot din buzunar sau vin de la Casa. In fond, fiecare alege cum vrea sa fie tratat de banii pe care oricum ii da, intr-un fel sau altul. Nenorociri se intampla peste tot, asta este realitatea, degeaba comentati aiurea despre lucruri pe care nu le cunoasteti sau le-ati auzit din povesti.

    • O clínica de cacat.am fost in vacanta in luna august ma c am durea picioru si am zis hai sa fac un rmn la ei.diagnostic:leziune de menisc grad 2 la picioru drept.in urna cu un an am fost operat in spania la stangu de menisc.am zis hai ca pt 430 ron imi fac si la stangu una.diagnostic :leziune de menisc grad 2.mi am dat seama ca sunt niste poti imi daduse deja cartea de visita sa ma operez la ei.am venir in spania si mi am facut la dreptu din nou sa ma convig diagnostic: nu am nimik la dreptu.niste incopententi.

  • Doamna Stefana nu ne intereseaza fiecare unde a-si cheltuie banii,ne intereseaza doar daca dam un ban sa fim tratati de profesionisti ,nu de incompetenti!

  • „a survenit în urma unei operaţii care urma să i se facă într-o unitate medicală.”
    eeee asta cum mai vine???:):)

    • Asta mi a sarit si mie in ochi.DAR nu am vrut sa zic nimic.E ciudata exprimarea ,oricum…

  • Ar fi bine sa se stie ca medicina nu e un comert ordinar, pe care poate sa l faca oricine, oricum. Structura sistemului ar trebui sa fie clara, de ce e nevoie, unde si cum, cine ce face. Fiecare specialitate la locul ei, asocieri adecvate ale specialistilor. Majoritatea privatilor, cu exceptia celor stiuti de prima linie, fac un comert tiganesc si atat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.