Potrivit unor surse din cadrul CFR Bistrița, din cauza furtunii, un copac s-a rupt și a căzut peste firele care asigură alimentarea locomotivelor cu energie electrică. Trenul rapid Satu Mare – Mangalia și acceleratul Baia Mare- București au fost afectate de întreruperea energiei electrice și au staționat în gări mai mult decât era prevăzut.
Conform sursei citate, deja, cele două trenuri înregistrează întârzieri de o oră fiindcă, deși a fost îndepărtat copacul, firele sunt în continuare rupte și defecțiunea trebuie remediată de echipe de tehnicieni.
„Există și posibilitatea ca trenurile să fie tractate de locomotive Diesel până în zone în care rețeaua electrică nu este afectată”, a declarat sursa citată.
O furtună puternică s-a abătut miercuri seara asupra județului Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu