Sport

Seminarul sănătăţii tale prin sport, o reuşită

Motivul principal al organizării “Seminarului sănătăţii tale prin sport” a fost şi este sănătatea, sau, altfel spus, modalităţile de optimizare a acesteia în raport cu condiţiile în care ne desfăşurăm viaţa. Am considerat oportun evenimentul pentru informarea publicului consumator de activităţi sportive, dar şi sedentar, în vederea edificării privind aspect ce ţin de influenţa stării de bine la cote maxime.

Dacă până nu cu mult timp în urmă se punea accentul doar pe o latură privind lobby-ul, atragerea în vederea practicării unei forme de mişcare fizică, acum sunt convins că s-a depăşit acest moment şi că e timpul ca beneficiarii de programe sportive, cât şi potenţialii practicanţi de sport, să fie informaţi în raport cu interesele lor dar mai ales cu dimensiunea calităţii acestor programe.

Un alt motiv, acceptat de asemenea de cei prezenţi, a fost cel de a aduce un omagiu pentru toate persoanele dragi care şi-au pierdut sănătatea, unele dintre ele chiar plecând mult prea repede dintre noi.

Pe un fond de cumul de sarcini cu suficiente emoţii, vizibile la început, şi zic eu fundamentate fiind organizator, moderator şi lector în acelaşi timp, mi-am dorit ca acest seminar să iasă bine. Cât am reuşit sau nu, asta doar publicul participant o poate confirma şi atitudinea celor care în urma acestui seminar îşi vor alege „opţiunile”(cei care au fost prezenţi fizic ştiu despre ce vobesc acum) în raport cu sănătatea, vitalitatea, tonusul şi starea de bine.

Publicul a fost foarte darnic şi receptiv, spun acest lucru deoarece chiar şi în anonimat pe formularele de feedback, s-au primit aprecieri de 4* respectiv 5*, ultimele fiind dominante în clasament, fapt pentru care le multumesc. Tot în rubricile formularului cererea unor astfel de seminarii se ridică undeva în jurul a 3-4 pe an. Încă nu am luat o decize în acest sens însă cu siguranţă acesta este doar începutul.

Sunt convins că, în următoarele acţiuni pe care le voi derula performanţa şi calitatea acestora va prima. Aş scrie toate mesajele pe care le-am primit însă unul dintre acestea mi-a plăcut în mod evident fapt pentru care, cu permisiunea dvs, am să-l redau mai jos:
„A fost o demonstraţie de forţă, de organizare, de bun simţ”, „O lecţie de iubire, ataşament şi camaraderie”, „O aripă de simplitate cu aromă de dor”, „Rafinament şi inteligenţă”, „Uneori îmi doresc să fiu…. doar aşa plus admiraţie”.

Opinia participanţilor a confirmat interesul şi calitatea publicului pentru acest gen de acţiuni, a confirmat necesitatea unor astfel de evenimente şi dacă aceasta s-a ţinut şi a fost un succes, acestea se datorează în mare parte publicului doritor de cunoaştere şi consumator de calitate, dar şi lectorilor şi temelor prezentate.

Alături de invitata mea din această ediţie, Daniela Nica, căreia îi multumesc pentru participare, sper că am reuşit să transmitem informaţii preţioase privind capacitatea fiecăruia dintre noi de a ne modela destinul printr-o gândire adecvată şi prin cele mai eficiente şi accesibile modalităţi pentru noi toţi, prin sport, şi toate acestea având un singur scop: ameliorarea calităţii vieţii.

În cadrul seminarului invitata mea, Daniela Nica, a prezentat aspecte privind nocivitatea propriilor limite pe care noi le punem Virgil Rus seminar 2potenţialului nostru şi implicit ca efect, rezultatelor noastre, printr-o imagine de sine diminuată. “Oamenii de ştiinţă nu au găsit limitele potenţialului uman, iar Abraham Maslow a ajuns chiar la concluzia că acesta este infinit. Limita o punem noi. Partea conştientă a minţii noastre are capacitatea de a accepta, refuza sau neglija orice idee care vine prin intermediul celor cinci simţuri sau din interior, ca produs al imaginaţiei. Cu alte cuvinte, putem alege calitatea gândurilor noastre. Acest proces necesită însă intenţia, iar intenţia are la bază conştientizarea. De cele mai multe ori, noi renunţăm la această capacitate şi lăsăm să intre în mintea noastră tot ceea ce vine spre noi. Iar ceea ce vine spre noi este, de obicei, negativ. Gândurile pe care conştientul le acceptă în mod repetat pătrund într-un final în subconştient, dând naştere sentimenteleor, emoţiilor ( emotion= energie în mişcare). Acestea se exprimă prin singurul canal fizic pe care îl au la dispoziţie- corpul, dând naştere vibraţiilor. Corpul se exprimă, la rândul său, prin acţiuni şi comportamente care duc la rezultate. De cele mai multe ori, ceea ce conştientizăm este că rezultatele nun e plac, adică nu ne place efectul. Rezultatul este un efect iar noi acţionăm asupra lui, dorind să-l schimbăm, fără să înţelegem cauza care l-a produs (calitatea gândurilor) şi care ar trebui schimbată. Actionând asupra rezultatului, intrăm într-un cerc vicios pentru că rezultatele proaste ne creează alte ganduri negative…Asa se explică de ce unii oameni fac mereu aceleaşi lucruri dorindu-şi rezultate diferite ( definiţia nebuniei, după Einstein).”

Subsemnatul, am subliniat importanţa alegerii uneia dintre opţiuni (viciu sau atitudine?) în vederea echilibrării, defulării, modelării,Virgil Rus Seminar 3 tonifierii şi revitalizării vieţii. Importanţa calităţii nutrienţilor, modele de a ne hrăni adecvat în raport cu ritmul circadian, cu anotimpul, cu activitatea de peste zi şi în raport cu particularităţile fiecăruia în parte.

Relaţia “coaching – specialist sportiv” ca să răspund şi unor curiozităţi privind un invitata mea din aceasta primă ediţie este destul de clară. Dacă primul “scoate” ce-i mai bun din oameni – nu vindecă trauma (de acest lucru se ocupă psihologii) dar se axează pe ce trebuie făcut ca să ne atingem obiectivele, îi ajută pe oameni să obţină performanţa în carieră ori să-şi rezolve problemele din viaţa privată, se adresează persoanelor ambiţioase care vor să-şi depaseasca limitele, ei bine, al doilea, specialistul sportiv, transpune frumuseţea interioară şi în exterior, contribuie la creşterea performanţelor fizice, participă la prevenirea şi încetinirea proceselor degenerative din ontogeneză, îi ajută pe oameni să obţină aspectul fizic dorit, îi îndrumă să atingă obiectivele propuse prin educarea autodisciplinei, prin consolidarea stimei de sine revitalizată de primul. Iată aşadar sinergia şi abordarea holistică fără de care succesul nu poate fi atins.

Pe parcurs au fost prezentate programe sportive fundamentate ştiinţific cu eficienţă maximă şi cu rezultate optime în timpul cel mai oportun. Au fost prezentate de altfel şi secrete pe care eu le aplic privind reparţitia şi dinamica efortului într-un antrenament de succes. Altfel spus, de multe ori denumirea unui “produs” de piaţă nu este şi în acord cu reuşita, calitatea sau eficienţa fapt pentru care programele “de revistă” sau diferitele denumiri sunt pentru mine cel mult o sursă de inspiraţie sau amuzament şi atât. Ştiinţa Educatiei Fizice şi Sportului în schimb, rezolvă orice ecuaţie care stă la baza rezlutatelor bune şi la formarea unui profesionist.

La final am prezentat un model de utilitate creat de mine, pentru care s-au depus documentele de peste un an şi pentru care am primit cu câteva zile în urmă decizia de invenţie care sunt convins că poate ridica la un alt nivel provocările, trendul, calitatea şi standardul antrenamentelor suspendate, familiare de altfel subsemnatului de prin anii ’77, iar gimnaştilor dintotdeauna. Însă aşa cum spuneam şi în seminar, probabil pentru ca acestă invenţie să fie una de succes ar trebui probabil lansată pe alte continente, unde valoarea şi aprecierea este adăugată de comunitate când se realizează ceva şi nu invers.

Prezente în sală au fost şi două persoane la care am contribuit în ceea ce priveşte modelarea corporală, respectiv Paula Grigore şi Virgil Rus seminar 4Claudiu Şular (foto stânga). Prima este o persoană tonică care a “topit” aprox 18 kg în trei luni şi ceva, cu un timbru vocal deosebit, în timpul liber fiind interpretă de muzică de petrecere. Claudiu este, nu doar un model deja binecunoscut ci şi un om de succes un profesor remarcabil, director al Liceului de Muzică Tudor Jarda din Bistriţa care, sunt convins că va avea multe de spus şi de acum înainte.

De asemenea a fost prezentă şi echipa mea CardioGym, mai bine zis câteva dintre persoanele care participă la programele mele, unele dintre ele de peste 10 ani. Un aspect care sunt convins că s-a putut constata şi observa de către cei prezenţi în sală a fost probabil estetica, eleganţa şi atitudinea corporală reflectată de către acestea şi le multumesc celor prezente şi aici pentru alegerea lor pentru încrederea acordată:  Alina Sângeorzan, Andreea Rus, Ana Simona Rus, Ariana Niculae, Camelia Lupşa, Carmen Tuns, Claudia Covrig-Cudrec, Dana Negrea, Elisabeta Virgil Rus seminar 5Marincean, Ionela Timiş, Gyorgy Karina, Loredana Niculae, Roxana Avram, Virginia Moldovan.

Am fost onorat să observ în public oameni din elita administraţiei judeţului în persoana preşedintelui CJ – Radu Moldovan, despre care ştiu că este preocupat de activitatea sportivă şi sănătătatea comunităţii, el personal fiind un practicant matinal, de apreciat acest lucru, al programelor sportive. De multe ori poate fi văzut dimineaţa în jurul orelor 7 a.m., în sală, unde timp de 30-40 se antrenează intens.

În sală au mai fost prezenţi preşedintele CJAS-BN Ilişuan Camelia, prof. şi jurnalist Vasile Jimboreanu, Valer Sîmihăian, Sorin Costin şi multi alţii, tuturor celor care au fost prezenţi le multumesc pentru prezenţă.

De asemenea fără sprijinul partenerilor, acest proiect nu ar fi fost unul de succes, fapt pentru care ţin să le multumesc încă o dată persoanelor şi institutiilor implicate: Club Rotary, Hotel Metropolis, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport- UBB- Extensia Bistriţa, Timp Online, Cristian Berari – AS-TV, Ovidiu Grovu, AloGSM – Dana Elena Negrea, Vanity Prestige- Loredana Niculae, Avram Grosan Roxana, AMGRUP- Mihaela Părău, Cabinet avocat- Diana Lombrea, Cabinet avocat – Claudia Covrig – Cudrec şi Andreea Rus, Afrodita’s Schoko- Bucur Daniela.

De asemenea vreau să multumesc pentru premiile oferite în cadrul tombolei: un telefon mobil Samsung oferit de AloGSM oferit de Dana Elena Negrea; un voucher în valoare de 100 lei oferit de magazinele Vanity Prestige oferit de Loredana Niculae; un tricou pictat Virgil Rus seminar 6unicat oferit de Haine Pictate Roxyxa oferit de Avram Grosan Roxana; un tablou pictat unicat oferit de Isabela Salagean; o şedinţă de cosmetică gratis şi un lingou cu praline, ciocolată şi bomboane de ciocolată oferite de Salonul Afrodita oferite de Bucur Daniela; aranjament coafura invitat – salon Cârlionţ; o şedinţă de masaj de relaxare oferită de Lia Sas; un voucher oferit de Metropolis Spa*****;
Mulţumesc soţiei Ina, şi surorii Betty, care mi-au fost de mare ajutor!

Prima ediţie a luat sfârşit! Gândurile-mi aleargă deja spre următoarea ediţie, spre următoarea temă. Dacă acum tema a fost Secretele succesului în modelarea corporală care va fi următoarea temă a acestui proiect? Ce propunere aveţi? Dar pentru invitaţi, pe cine aţi vrea să invit?

Până atunci însă, mulţumiri şi aprecieri pentru toţi cei care s-au „oprit o clipă”, şi au fost alături de noi atât real, cât şi pe net în câmp virtual! Într-o lume în care viteza derulării vieţii este mult prea rapidă producând haos şi şocuri pe care unii le resimt din plin, în condiţiile în care povara obligaţiilor şi deadline-urile te copleşesc – stresul – favorizând degradarea prematură a organismului, îţi spun: Hey, opreşte-te o clipă! Respectă-ţi viaţa, este cel mai de preţ dar!

Virgil R. Rus

Sursa foto: Facebook, autor Ovidiu Grovu

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.